08 Decembrie 2016
2056 accesări
0 comentarii

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Cătălin Grasa va susţine concursul pentru ocuparea funcţie de manager în primul trimestru al anului viitor. Reamintim că acesta a fost numit din nou pe post în luna mai, de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa, care l-au desemnat director interimar, asta după ce membrii Consiliului de Administraţie ai unităţii medicale au decis că trebuie să înceteze contractul de management pe care îl avea Dănuţ Căpăţână prin firma sa Performance Profile SRL.

„Voi candida pentru funcţia de director, dar nu ştiu încă exact când trebuie să susţin concursul şi nici dacă voi avea contracandidaţi”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul SCJU.

Noua procedură de concurs va consta în susţinerea publică a unui proiect de management pe o temă aleasă din cinci domenii prioritare ale managementului spitalicesc şi adaptată la problemele spitalului. Prezentarea proiectului de management se va face pe durata a maxim 20 de minute şi va fi urmată de un interval de maxim 60 de minute de răspuns la întrebări. Comisia de concurs va adresa suficiente întrebări fiecărui candidat pentru a permite evaluarea proiectului de management precum şi abilităţile manageriale ale candidaţilor.

În vederea asigurării transparenţei privind modul de desfăşurare a concursului, proiectele de management ale candidaţilor vor fi publicate pe site-ul spitalului, cu cel puţin cinci zile înainte de data susţinerii publice.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU