14 Februarie 2017
11387 accesări
0 comentarii

Endometrioza reprezintă creşterea anormală a celulelor endometriale, în afara uterului şi poate afecta femeile tinere, în mod special, susţin specialiştii. „Endometrioza peretelui abdominal reprezintă o fixare a celulelor, de obicei, după o operaţie cezariană, alteori după o operaţie de endometrioză abdominală. Altfel spus, aceste celule se implantează la nivelul peretelui, ele putând fi trans-portate, deoarece există o comunicare inevitabilă între fie cavitatea uterină, fie endometrioza din abdomen şi perete. Aceste celule se pot fixa la nivelul peretelui abdominal, cresc, formând nişte tumorete care se comportă la fel ca endometrioza abdominală, adică sunt sensibile la palpare”, a declarat pentru „Cuget Liber”, dr. Vlad Tica, medic specialist Obstetrică-Ginecologie.

Aceste formaţiuni, a precizat acesta, pot avea dimensiuni diferite, iar intensitatea durerii se poate schimba de la o lună la alta şi variază foarte mult în rândul femeilor. În general, pacientele cărora li se pune acest diagnostic nu stau să crească foarte mult aceste tumori, ele prezentându-se la medic, nu neapărat pentru tumoarea în sine, cât pentru durerea care este provocată şi ele sunt ulterior excizate.

Trebuie precizat că aceste endo-metrioze de perete nu se malignizează, nu înseamnă cancer, ci apar după ope-raţiile de cezariană şi dau o stare de disconfort celor diagnosticate cu aşa ceva. În ceea ce priveşte tratamentul, acesta poate fi medical, cu anularea stimulării estrogenice, dar indicaţia specialiştilor este mai degrabă cea chirurgicală, cu excizia formaţiunii respective.„Intervenţia chirurgicală rezolvă problema cel mai bine, foarte rar existând recidive ale acestor formaţiuni, deoarece medicul este preocupat să scoată toată tumoarea, dar nu exagerat de mult, încât să intre în ţesutul sănătos, aşa că este foarte greu de evitat ca celule care nu se văd cu ochiul liber să nu rămână în patul tumoral şi la rândul lor să dezvolte o altă formaţiune ulterior. Aceste situaţii, însă, sunt foarte rare”, a explicat dr. Tica.

Diagnosticul nu afectează capacitatea de reproducere a femeii, ea putând oricând opta pentru o nouă sarcină, neavând nicio legătură cu fertilitatea.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU