21 Februarie 2016
65500 accesări
9 comentarii

Din ce în ce mai mulţi copii, bebeluşi în speciali, suferă de dermatită atopică. Cunoscută ca o afecţiune a pielii, dermatita atopică este o boală care nu îşi cunoaşte încă vindecarea însă, cu un tratatement adecvat, ea poate fi ţinută sub control. Potrivit specialiştilor, în România unul din cinci bebeluşi dezvoltă această afecţiune, cauzele ei ţinând mai mult de factori genetici.

Cum se manifestă

Dermatita atopică este o afecţiune obişnuită a pielii, care apare de obicei în jurul vârstei de 3 luni, dar poate sa apărea şi la vârste mai fragede. La nou-nascuti dermatita atopică apare cel mai adesea pe faţă, în special pe obraji şi bărbie. Odată cu creşterea copilului, leziunile se localizează mai ales pe gât, pielea se usucă şi devine solzoasă în jurul coatelor, încheieturile mâinilor şi în spatele genunchilor. După fiecare erupţie, există o fază de remisie. Aceste erupţii încep cu simpla pată roşie pe piele care începe să mănânce. Pielea devine uscată si aspră în anumite zone şi începe să supureze înainte să se formeze băşici.

„Unul din cinci bebeluşi din ţara noastră dezvoltă dermatită atopică”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Gheorghe Nicola, şeful Clinicii de Boli Dermato-Venerice din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Cauzele bolii sunt genetice, a arătat specialistul, astfel că dacă unul dintre părinţi suferă de astm bronşic, rinită alergică sau conjunctivită, afecţiuni declanşate de alergii şi cu care dermatita atopică este asociată, există o mare probabilitatea ca bebeluşului să-i apară dermatita atopică.

Afecţiunea debutează la 6 - 12 săptămâni, dar în numeroase cazuri trece în jurul vârstei de 18 luni. Face parte din rândul bolilor cutanate nevindecabile, dar poate fi ţinută sub control cu o serie de medicamente.

Sfaturi de la specialist

Deşi nu este o boală vindecabilă, specialistul dermatolog este cel care vă poate ajuta să scăpaţi de supărătoarele şi inesteticele pete. Tratamentul este prescris numai de medic, iar dacă este urmat corect, erupţiile ar trebui să dispară în aproximativ zece zile. Eczemele pot reapărea însă, motiv pentru care pielea copilului trebuie îngrijită corespunzător. Este indicată îmbrăcarea lui numai în hăinuţe de bumbac, care trebuie spălate cu detergent fără balsam. Baia nu va dura mult, apa să nu aibă mai mult de 36 de grade Celsius, iar săpunurile şi şamponul vor fi înlocuite cu produse antiseptice, lichide.

Pentru perioada sezonului rece, dr. Gheorghe Nicola recomandă aplicarea unei creme emoliente, care are rolul de a înmuia şi de a destinde ţesuturile congestionate sau înăsprite. Totodată, este indicat să fie evitate parfumurile sau produsele de îngrijire parfumate.

În ceea ce priveşte alimentaţia, medicii spun că în perioada bolii este bine să fie evitate produsele cu factor alergen, precum căpşunile, ouăle, arahidele, soia, alunele, roşiile etc. Nici expunerea la fum de ţigară, păr de animale, acarieni, polen sau praf nu este indicată, având în vedere că boala poate fi declanşată pe fond alergenic.

Concomitent cu tratamentul prescris de medic, mămicile pot lua măsuri acasă pentru uşurarea senzaţiei de usturime şi mâncărime. Leziunile dermatitei atopice vor fi tamponate cu apă rece, copilul va fi îmbrăcat în haine largi, din bumbac, în niciun caz în lână sau materiale sintetice.

Tratamente

Tratament: dermocorticoizii şi cremele emoliente

În timpul erupţiilor: dermatologii prescriu creme sau unguente care conţin corticoizi, cunoscuţi sub numele de dermocorticoizi. Acestea ajută la tratarea leziunilor din momentul apariţiei. Odată ce acestea dispar, cremele emoliente refac hidratarea unei pieli extrem de uscate. Acest lucru va ajuta la prevenirea erupţiilor. Cremele pentru pielea atopică ar trebui aplicate pe întregul corp o data sau de două ori pe zi. Pentru a reduce numărul de erupţii se recomandă ca bebeluşii şi copiii să facă duş în loc de baie.

CITEŞTE ŞI: DERMATITA SEBOREICĂ, o boală sau simple eczeme? Care sun cauzele, simptomele şi tratamentul

Geluri de duş şi creme emoliente recomandate în dermatita atopică:

  • Exomega, de la A-derma
  • Trixera, de la Avene
  • Stelatopia, de la Mustela
  • Vegicor, de la Bioearth
  • Balneum Intensiv
  • Elidel
  • Elocom
  • Atoderm Milk
  • Nidoflor
  • Locoid
  • Advantan Milk
  • Triderm
  • Oilatum

Masuri preventive

  • este importanta păstrarea unei temperaturi constante în casă (de evitat extremele: atmosfera prea uscata sau prea umedă)
  • hainele ce vin în contact cu pielea trebuie să fie din bumbac, preferabil de culoare alba (se recomanda evitarea materialelor sintetice şi a lânei); hainele nu trebuie să fie strâmte
  • hainele trebuie spălate cu un detergent blând, fără înălbitor sau balsam de rufe. Evită produsele convenţionale din comerţ deoarece sunt pline de ingrediente chimice agresive cu pielea! Optează pentru un detergent ecologic certificat
  • a se evita alimentele cu potenţial alergenic lapte de vacă, ouă, nuci, alune, arahide, căpşuni, fructe de pădure, peşte, fructe de mare, etc.
  • în cazul bebeluşilor se recomandă alăptarea cel puţin până la vârsta de 6 luni
  • evitarea băilor lungi cu apă fierbinte
  • se recomanda utilizarea de produse cosmetice bio certificate pentru îngrijirea pielii deoarece nu conţin ingrediente agresive. Marea majoritate a produselor din comerţ (supermarketuri, farmacii sau magazine naturiste) sunt pline de chimicale chiar dacă sunt făcute special pentru pielea sensibilă a copiilor şi a adulţilor
  • a se evita contactul cu animale, acarieni, mucegai, puf, pene, etc

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

9 comentarii

24 februarie 2016
ssss
incearca detergent eco

gasesti la DM sau in farmacii. este mai scump, am impresia ca nu spala la fel de bine dar copilului ii prieste. sau mai poti incerca Persil Sensitive si Ariel Sensitive

24 februarie 2016
ioana
detergent

eu spal hainele copiilor cu Dermalin. e bun

24 februarie 2016
andreea
dermatita atopica

Va rog frumos poate sa.mi spuna cineva niste detergenti speciali pentru dermatita?

23 februarie 2016
mirela
Sansa

    Oportunitate relaxanta de castig! Niciodata nu a fost mai usor ca acum sa obtii castiguri suplimentare in timpul liber, intr-o colaborare deosebit de interesanta si profitabila! Iti faci cum vrei programul si nu ai nicio obligatie! Oferta este numai pentru oamenii foarte seriosi! Cere acum detalii mai multe la adresa mea de email: [email protected]

23 februarie 2016
gabi
piele atopica

Baietelul meu a avut probleme de piele atópica de la 2 luni pana la un an...am folosit gel de dus si șampon special pentru problema lui. .mai târziu cand eczemele erau foarte urate am folosit si creme cu corticoizi( nu sunt de aacord cu ele pentru ca îmbătrânește tesutul pielii) si intr-un final am încercat din întâmplare crema de gălbenele naturala si văzând cu ochii petele dispareau...nu stiu daca ajuta pe toata lumea ...in cazul nostru au dispărut de tot si nu au mai aparut....sănătate tuturor! !

23 februarie 2016
mamica
nu stiu cat de indicat e laptele de capra

dragi mamici, eu am fost la pediattru cu fetita mea (6 luni si jumate) si ni s-a interzis sa ii dam lapte de proveninenta animala (fie crud, fiert, de capra sau vaca). am inteles ca pana la 1 an nu este recomandat deoarece pot face niste alergii severe. cred ca inainte de a da bebelusului lapte de capra, mai bine ati intreba un medic, chiar si medic de familie. multumesc frumos si sanatate maxima

23 februarie 2016
Beatrice
Te rog sa îmi raspunzi

Va rog sa imi spuneti cum se da laptele de capra. Noi avem o caprita a noastra. Se da fiert sau crud imediat dupa ce e muls? De la ce varsta se poate da acum dau novalac ha hipoalergenic si bebe are 4 luni si 7.140kg fiind nascut cu 2.610kg. Ii facem baita si il cremuim cu produse de la aven special pt dermatia . Multumesc

22 februarie 2016
maria
intrebare pentru CRIS

buna ziua, laptele de capra cum este recomandat? trebuie baut sau se aplica in zonele unde copilul are eczeme? tot incerc cu creme de la Vichi si Aderma, dar inutil. dupa un timp reapar. in tratamentul dvs cu lapte de capra, eczemele au mai reaparut sau este o solutie de termen lung?

22 februarie 2016
cris
tratament

lapte de capra praf sau natural e recomandat - noi asa am tratat si am avut rezultate pe termen lung. Cremele si unguentele trateaza doar eruptia nu si cauza.