09 Martie 2016
4731 accesări
1 comentariu

Ai nasul înfundat, strănuţi, tuşeşti, simţi că trupul îţi ia foc din cauza febrei şi abia poţi face pas din cauza durerilor musculare? Cum ştii dacă ai doar o banală răceală sau te-ai pricopsit cu gripă?Este important ca toată lumea să cunoască diferența dintre gripă şi simptomele de răceală.

Răceala este o boală respiratorie mult mai uşoară decât gripa. În timp ce simptomele răcelii pot trece în două, trei zile fără a lăsa urmări în starea ta de sănătate, simptomele gripei sunt mult mai grave şi te vor ţine indisponibil la pat zile întregi, chiar săptămâni. Mai mult decât atât, gripa se poate agrava, mai ales pe fondul unor alte afecţiuni cronice, deseori fiind necesară spitalizarea pacienţilor. Nu trebuie ascuns şi faptul că uneori gripa poate duce la deces.

Care sunt simptomele răcelii?

Simptomele răcelii încep de obicei cu dureri de gât, care de obicei dispare după o zi sau două. Congestia nazală, secreţii nazale abundente, tusea (începând cu a 4 zi) sunt alte simptome comune ale răcelii. Febra este mai puţin frecventă la adulţi, însă la copii ea este mai tot timpul prezentă, mai ales în debutul bolii. La început, în primele zile, secreţiile nazale sunt apoase, însă apoi devin mai consistente.

Cât timp durează răceala?

Simptomele răcelii durează de obicei aproximativ o săptămână. Pe parcursul primelor trei zile, boala este contagioasă, ceea ce înseamnă că îi puteţi îmbolnăvi şi pe alţii. De aceea, în primele zile, este bine să staţi acasă şi să vă odihniţi.

În cazul în care simptomele de răceală nu se amelioreze după o săptămână, s-ar putea să suferiţi de o infecţie bacteriană, ceea ce înseamnă că aveţi nevoie de antibiotice. Acest lucru însă, doar medicul specialist îl poate indica, la fel ca şi tratamentul potrivit.

Uneori, simptomele răcelii pot fi confundate cu rinita alergică (febra fânului) sau cu infecţii ale sinusurilor. Dacă simptomele debutează rapid şi se ameliorează după o săptămână, atunci este vorba de o răceală şi nu alergie.

Care sunt simptomele gripei?

Simptomele gripei sunt mult mai severe decât cele ale răcelii, iar boala debutează brusc şi cu o intensitate mare. Simptomele gripei includ: dureri în gât, febră mare, dureri de cap, dureri musculare şi stare generală proastă, oboseală, stare de epuizare, congestie nazală, tuse. Gripa porcină, în special, este de asemenea asociată cu vărsături şi diaree.

Cele mai multe simptome ale gripei se ameliorează treptat după două-cinci zile, însă sunt şi cazuri în care boala nu slăbeşte nici după o săptămână.

O complicaţie frecventă a gripei este pneumonia, în special la copii, vârstnici sau persoanele cu probleme pulmonare sau cardiace. Principalele semne sunt dificultăţile în respiraţie şi febra persistentă.

La fel ca şi răceala, gripa se transmite prin schimb de fluide sau mucozităţi: strănuturi, mâini nespălate, tuse, contact direct cu o persoană deja bolnavă.

Este gripă sau răceală?

De unde poţi ştii dacă ai gripă sau răceală? În primul rând, ia-ţi temperatura. Simptomele gripei sunt, până la un punct, identice cu răceala (congestia nazală, tusea, dureri, si stare de rău), dar răceală se manifestă rareori cu febră mare. Aşadar, dacă suferi de gripă, vei avea febră mare şi vei avea o stare generală proastă.

Durerile musculare sunt, de asemenea, mai frecvente la gripă.

Simptome

Răceală

Gripă

Febră

Ocazională, nu foarte mare

Frecventă, febră mare, peste 38,5 – 39, durează cel puţin 4 zile

Durere de cap

Ocazională

Frecventă

Stare generală proastă, dureri

Rareori şi de intensitate mică

Frecvent, unerori foarte acute

Oboseală, slăbiciune

Uneori

De obicei. Poate dura cel puţin 2-3 săptămâni

Stare de epuizare

Niciodată

De obicei, mai ales la debutul bolii

Nas înfundat

De obicei

Câteodată

Strănut

De obicei

Câteodată

Durere de gât

De obicei

Câteodată

Durere în piept, tuse

Slăbuţ până la moderat; tuse uşoară

De obicei, pot deveni severe

Complicaţii

Congestie nazală, infectarea urechii mijlocii;

Sinuzită, bronşită, infecţii ale urechii, pneumonie. Viaţa poate fi pusă în pericol!

Prevenţie

Spălarea mâinilor cât mai frecvent, evită contactul cu persoanele care sunt răcite

Spălarea mâinilor cât mai des; evită contactul cu persoanele care au simptome de gripă; fă-ţi anual vaccin antigripal

Tratament

Decongestionante; antitermice şi antiinflamatorii, tratatament uzual pentru răceală

Tratamentul potrivit trebuie indicat de medicul specialist. În mod normal, tratarea gripei se face cu decongestionate, medicamente împotriva durerii, reducerea febrei, tratament pentru tuse. În unele situaţii, dacă medicul constată anumite complicaţii, se poate prescrie şi antibiotic.

Când chemăm doctorul

Indiferent dacă aveţi gripă sau răceală, trebuie să apelaţi la un medic specialist atunci când aveţi următoarele simptome:

febră persistentă: O febra care durează mai mult de trei zile, poate fi semn al unei alte infecţii bacteriene care trebuie tratată.

durere la înghițire: durerea de gât în cazul unei răceli sau gripă poate provoca un uşor disconfort. Durerile severe necesită însă tratament recomandat de medic.

tuse persistentă: atunci când o tuse nu dispare după două sau trei săptămâni, ar putea fi bronşită, ceea ce ar putea avea nevoie de un antibiotic. În plus, astmul este o altă cauză a tusei persistente.

congestie persistentă și dureri de cap: Dacă aveți dureri în jurul ochilor și a feței cu secreții nazale groase, după o săptămână, s-ar putea să suferiţi de o infecție bacteriană și, eventual, sî aveţi nevoie de un antibiotic.

Sunt şi situaţii în care este nevoie să solicitaţi asistenţă medicală de urgenţă.Iată care sunt semnele că aveţi nevoie urgentă de medic: semne ale unei crize se numără:

Adulţi:

  • durere toracică severă
  • sureri de cap severe
  • respiraţie scurtă
  • ameţeală
  • confuzie
  • vărsături persistente

Copii:

  • dificultăți de respirație sau respirație rapidă
  • piele de culoare albăstruie
  • deshidratarea
  • letargia
  • iritabilitate extremă
  • febra cu o erupţie cutanată

Taguri articol: boli şi afecţiuni răceli raceala si gripa gripa

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

25 martie 2016
Alina
loc de munca

Vrei sa-ti imbunatatesti viata? Noi iti oferim sansa unui castig substantial. Nu rata oportunitatea de a-ti rotunji veniturile prestand o activitate usoara, muncind la domiciliu. Ai nevoie de cunostinte minime de utilizare a calculatorului si internetului. Plata castigurilor este garantata prin contract legal de comision oferit din prima zi. Pentru detalii trimite un mail cu textul PROIECT la adresa [email protected]