16 Iulie 2016
4421 accesări
0 comentarii

Cu toţii ne bucurăm de beneficiile soarelui şi,de multe ori, uităm că acesta poate agresa organismul, în foarte multe feluri. Una dintre cele mai periculoase boli pe care o provoacă expunerea la soareîn orele de vârf este insolaţia. Poate obişnuiţi să credeţi că insolaţia este doar o durere de cap mai gravăcare va trece în câteva ore. Ei bine,medicii specialişti spun că nu este aşa.


Insolaţia este extrem de pericu-loasă, mai ales la copii, deoarece, în unele cazuri mai grave sau în asociere cu alte afecţiuni, poate fi mortală. Insolaţia este provocată de temperaturile extreme.


Expunerea la soare, în zilele în care soarele este foarte puternic, poate afecta persoanele care nu se îmbracă adecvat perioadei, nu consumă suficiente lichide, sunt copii sau au vârstă înaintată, prezintă oboseală cronică sau diferite afecţiuni precum: boli ale pielii, cardiovasculare, pulmonare, hormonale, infecţii etc.


„Persoanele afectate au simptome, precum: dureri de cap, slăbiciune, vomă, febră mare (de multe ori, urcă şi peste 40 de grade), posibil convulsii. Foarte des, aceste simptome se instalează fără niciun avertisment, insolaţia debutând brusc. În alte cazuri, este precedată de anumite semne: pielea devine roşie, foarte uscată şi dureroasă la atingere, persoanele afectate devin agitate, confuze, uneori au şi halucinaţii, din cauza temperaturii ridicate, pot avea dificultăţi de respiraţie şi o intensificare a pulsului”, explică dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii.


Atenţie mare la aceste semne, deoarece pot exista cazuri regretabile în care persoanele afectate intră în stare de şoc sau chiar în comă, după un episod de insolaţie severă.


Vindecarea prin hidratare


Printre factorii de risc care favorizează apariţia insolaţiei se numără: obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare, unele medicamente de tipul antihistaminicelor, ce se utilizează în tratarea alergiilor, consumul de droguri, tutun, alcool şi orice substanţă care favorizează deshidratarea. În timpul insolaţiei, corpul este atât de deshidratat, încât, nici glandele sudoripare nu mai produc transpiraţie.


„Dacă apar semne de insolaţie, mai ales la copii, toate persoanele trebuie să se prezinte, de urgenţă, la medic. Până să se ajungă la medic, trebuie aplicate metodele uzuale care se folosesc pentru a scădea febra. Pe lângă aceste măsuri, trebui să se insiste foarte mult pe hidratare, pentru a restabili echilibrul fluidelor din corp”, adaugă specialistul.

Prima măsură pentru a evita suferinţa provocată de insolaţie constă în evitarea expunerii directe la soare şi la căldura excesivă, între orele 11:00 şi 17:00.
În ceea ce priveşte persoanele care suferă de diferite afecţiuni, specialiştii îi sfătuiesc să nu părăsească locuinţa decât dimineaţa şi seara şi să nu facă schimbări cu privire la tratament, fără ca medicul curant să fie atenţionat.


Persoanele sportive nu au voie să practice exerciţii fizice decât când vremea este răcoroasă, pentru a nu supraîncălzi corpul. Se indică a se consuma foarte multe lichide calde, pentru a ajuta corpul să se obişnuiască cu temperaturile ridicate.
Temperatura din locuinţă nu trebuie să fie cu mult mai scăzută decât cea de afară, diferenţa să fie de maxim 10 grade. Toată lumea trebuie să aibă grijă la alimentaţie: fără grăsimi şi proteine animale în exces, este de preferat consumul fructelor şi legumelor proaspete. În concluzie, insolaţia trebuie prevenită, mai degrabă, decât tratată, prin hidratare corectă, alimentaţie corespunzătoare şi evitarea expunerii la soare în orele de vârf. Pentru orice disconfort, adresaţi-vă de urgenţă unui medic.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU