Sfatul medicului
1033 accesări 24 Noiembrie 2016 0 comentarii

La ce oră ar trebui să ne culcăm, pentru a ne păstra sănătatea

Dacă acum 20 de ani obişnuiam să mergem la culcare, în jurul orei 22:00, maxim 23:00, astăzi, majoritatea persoanelor nu reuşesc să adoarmă decât abia după ora 1:00 sau 2:00.

În opinia specialiştilor, insomniile se instaurează din cauza stresului tot mai mare, la care suntem supuşi, zi de zi, dezvoltând, de multe ori, stări de anxietate şi de depresie. Ca să ne păstrăm starea mentală şi fizică la parametri buni, specialiştii recomandă că trebuie să ne întoarcem la vechea tradiţie de a ne pune la somn, începând cu ora 22:00, altfel vom dezvolta în timp aşa-zisa oboseală cronică, stare care ne poate scădea radical performanţele, în tot ceea ce facem, în general, din cauza epuizării glandelor suprarenale.


„Chiar dacă pare imposibil să adormim la ora 22:00, ţinând cont de actualele circumstanţe, câteva exerciţii simple de relaxare pe care le putem efectua, timp de 10 minute, înainte de culcare, ne pot ajuta să uităm de toate grijile şi să putem dormi liniştiţi, fără pauze, timp de aproximativ 8 ore pe noapte. Dacă vom păstra acest program de somn, starea noastră de sănă-tate se va îmbunătăţi vizibil, vom deveni mult mai energici, ne vom recăpăta puterea de concentrare şi vom reuşi mult mai uşor ceea ce ne-am propus”, afirmă Dana Ţupa, specialist yoga.


Pentru un somn liniştitor, bea un ceai cald de tei, îndulcit cu miere de tei, cu aproximativ 30 minute înainte de culcare. Efectul calmant al acestuia este dat de proprietăţile neurosedative şi antispastice ale florilor de tei, datorită uleiului esenţial de farnesol. Dacă ai copil, ştii că înainte de a merge la culcare, acesta este îmbăiat, masat, dat cu ulei etc. Tot astfel, o baie caldă înainte de somn, în care să fie picurat ulei de lavandă, poate face minuni, întrucât muşchii se relaxează, apa caldă face corpul să fie într-o zonă de confort, iar uleiul de lavandă este relaxant.

Taguri articol: sfatul medicului somn stres noapte cronică anxietate yoga exerciţii ceai copil relaxare program depresie confort

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.