Fie că este vorba despre un membru imobilizat, fie despreo operaţiemai complicatăce impune odihnala pat, imposibilitatea de mişcare poate ridica probleme serioase persoanelor suferinde. Aparent inofensivă, lipsa de mişcare poate ducela complicaţii ce punîn pericol viaţa pacienţilor.

Aparatul gipsat

Încă din primele momente în care un membru este imobilizat prin tratamentul cu atele şi aparat gipsat, medicii recomandă administrarea de medica-mente anticoagulante, de obicei sub forma unor injecţii care se efectuează subcutanat profund, de regulă în abdomen.

„Practic, aparatul gipsat limitează libertatea de mişcare a pacientului”, declară dr. Marius Enescu, medic primar ortopedie. Acest fapt poate duce la tromboză venoasă profundă, mai ales dacă este imobilizat unul dintre membrele inferioare.

Însă cel mai adesea, „fracturile pot da complicaţii legate de şederea la pat, fiind notabile mai ales în cazul persoanelor în vârstă”, precizează medicul. Spre exemplu, o fractură de şold pune în mare dificultate pacientul, limitându-i mult activităţile zilnice, inclusiv cele de igienă.

„Complicaţiile imobilizării îndelungate pot duce la osteoporoză, acutizări ale infecţiilor respiratorii sau urinare, escare tegumentare şi tromboză”, atenţionează medicul ortoped.

Tromboza poate fi fatală!

Poate printre cele mai frecvente, dar şi periculoase afecţiuni ce rezultă din imobilizarea la pat este tromboza venoasă profundă. Deşi se manifestă cu precădere la persoanele trecute de 60 de ani, aceasta poate afecta şi tinerii.

„Sunt suficiente trei-cinci zile de imobilizare la pat pentru a apărea tromboza, care, la rândul său, poate duce la embolie pulmonară sau infarct”, declară dr. Doina Pîrîu, medic specialist pneumoftiziologie.

„În prezent, există numeroase mijloace medicamentoase sau practice care se pot aplica pentru eliminarea sau minimalizarea efectelor trombozei venoase”, adaugă specialistul. În primul rând, pacientul trebuie să respecte tratamentul cu anticoagulante prescris de către medic. În al doilea rând, indiferent de tipul de imobilizare, sunt extrem de importante mişcările active sau pasive, masajul, compresia pneumatică intermitentă şi chiar stimularea electrică a muşchilor.