15 Noiembrie 2015
3959 accesări
0 comentarii

Vremea rece aduce cu sine sezonul virozelor şi gripelor. Oricât de mult ne-am proteja, este aproape imposibil să scăpăm neafectaţi. Dacă pastilele şi tratamentele medicamentoase nu par să aducă rezultatele dorite şi uneori chiar provoacă alte complicaţii, este timpul să ne întoarcem la soluţiile naturale care au funcţionat pentru strămoşii noştri încă din antichitate.
Cu mii de ani în urmă, propolisul a fost intens valorificat pentru proprietăţile sale curative. Grecii îl foloseau pentru tratarea abceselor, iar asirienii îl aplicau direct pe răni sau tumori pentru a îndepărta riscul infecţiilor şi a grăbi procesul de vindecare.
Unul dintre motivele care stau în spatele popularităţii propolisului este acela că el are simultan proprietăţi antibacteriene, antivirale, antifungice şi antiinflamatorii.
Aşadar, propolisul este un aliat de nădejde în lupta împotriva infecţiilor, ajutând totodată şi la întărirea sistemului imunitar. Extractul de propolis inhibă dezvoltarea bacteriilor care cauzează boli precum pneumonia, infecţiile de la nivelul urechii, sinusurilor, precum şi infecţiile streptococice în gât.
Studiile efectuate pe adulţi arată că propolisul ajută la vindecarea bronşitei acute şi sinuzitei. În cazul copiilor sub 12 ani trataţi preventiv cu propolis, s-a constatat o diminuare cu până la 55% a infecţiilor tractului respirator, fiind redus şi numărul zilelor cu febră. De asemenea, propolisul oferă protecţie împotriva răcelilor, inhibă instalarea stărilor gripale şi a infecţiilor cu rotavirus.
Se recomandă administrarea a patru până la opt grame propolis pe zi pentru combaterea infecţiilor respiratorii. În timpul sezonului răcelilor, puteţi lua preventiv 500 mg propolis pe zi şi vă asigurăm că veţi sta departe de medici şi farmacii.


Andreea ZAMFIR

Taguri articol: remedii naturiste propolis

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii