23 Ianuarie 2016
2664 accesări
1 comentariu

Fie că ajung pe scaunul dentistului pentru o simplă plombă, fie că au nevoie de lucrări stomatologice de protezare, constănţenii care au nevoie de serviciile medicale ale unui stomatolog trebuie să se înarmeze cu…mulţi bani. Motivul? Lucrările stomatologice nu au garanţie, iar în cazul în care acestea suferă modificări, pacientul scoate bani din buzunar pentru refacere.
Serviciile medicale stomatologice se acordă de către cabinetele de stomatologie şi de serviciile de chirurgie buco-maxilo-facială, autorizate sau acreditate potrivit legii pentru acest tip de activitate medicală. Serviciile medicale stomatologice cuprind servicii stomatologice preventive, corective, curative, lucrări protetice şi urgenţe stomatologice. Urgenţele stomatologice se vor asigura de către medicii stomatologi printr-un sistem organizat de către aceştia, cu avizul caselor de asigurări de sănătate, în condiţiile prevăzute prin norme. Totodată, aceştia trebuie să respecte calitatea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate. În ciuda tuturor acestor reguli, medicii stomatologi nu răspund pentru lucrările stomatologice „stricate”.
În altă ordine de idei, aceştia nu sunt obligaţi să realizeze în mod gratuit o lucrare stomatologică ce se deteriorează, indiferent dacă acest lucru se întâmplă la scurt timp după ce a fost realizată.

„Nu există o garanţie pentru lucrările stomatologice. Eu, ca medic, am obligaţia să garantez actul medical efectuat direct sau indirect, adică este valabil şi pentru lucrările realizate de tehnicienii dentari. Eu îmi asum ce fac, dar nu pot garanta lucrarea.Desigur că atunci când avem cazuri în care se întâmplă ceva, chemăm pacientul la cabinet şi încercăm să rezolvăm problema.
Pe de altă parte, pacienţii primesc o serie de recomandări în ceea ce priveşte întreţinerea lucrărilor dentare, funcţie de natura lor.Totodată, li se explică ce riscuri implică aceste acte medicale şi ce au de făcut pentru a se menţine sănătoşi”
, a explicat dr. Cristina Sintea, medic specialist stomatolog.

„Lucrările stomatologice nu sunt decontate!“
Pe de altă parte, pacienţii care ajung la medicul dentist beneficiază de câteva servicii medicale decontate de stat. Printre acestea se numără tratamentul cariei simple, tratamentul afecţiunilor pulpare, tratamentul afecţiunilor paradonţiului, sigilare, extracţia dinţilor temporari sau a celor permanenţi, tratamentul hemoragiei.
Se acordă o singură consultaţie la un interval de 12 luni pentru un asigurat şi doar o dată la 10 ani poate beneficia de o proteză acrilică mobilizabilă pe arcadă.
Ceva mai norocoşi sunt copiii cu vârsta de până la 18 ani care pot beneficia de reconstituire coroană radiculară sau un aparat metalo-acrilic.

„Lucrările dentare, mai ales cele de ceramică nu au fost şi nu vor fi vreodată decontate pentru că sunt foarte scumpe.Pe de altă parte, sunt foarte mulţi pacienţi care au nevoie să îşi modifice aceste lucrări din cauza faptului că suferă de boli care duc la pierderea dinţilor sau care nu permit decât lucrări provizorii”, a mai spus medicul.

Costurile lucrărilor dentare ajung şi la câteva mii de lei. De exemplu, o coroană metalică turnată costă între 180-350 lei, iar una ceramică pe coroană de implant şi 1.200 lei. Protezarea parţială acrilică poate costa 550 lei, iar protezarea scheletată între 2.200 şi 2.500 lei.

Taguri articol: sfatul medicului stomatologie dentist cabinete proteze riscuri implant cristina sintea

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

23 ianuarie 2016
Monica
Dentisti

Nu toti medicii dentisti sunt bine pregatiti, au avut bani si si-au facut cabinet.

Articol publicat de Andreea Năstase