01 Martie 2016
7754 accesări
0 comentarii

Sânii sunt strâns legaţi de ovare, fiind şi organe a căror integritate depinde de sănătatea hormonală a femeii. De aceea, orice tulburare de ciclu menstrual, dureri la nivelul ovarelor, tensiune la nivelul sânilor sau toate simptomele cumulate trebuie să îndrepte pacienta către medicul specialist pentru a identifica problemele de natură malignă.
Afecţiunile maligne în rândul femeilor au o incidenţă extrem de ridicată în ultimii ani, potrivit medicilor specialişti. Cancerul de sân este printre primele cauze de mortalitate în România, după cancerul pulmonar. Având în vedere aceste date, simpla examinare a sânilor reprezintă un gest care poate salva vieţi.
„Cancerul este o boală destul de perfidă ce nu prezintă simptome decât în stadii avansate de boală. În ceea ce priveşte cancerul la sân, datoria femeilor, indiferent de vârstă, este să se auto-examineze şi să urmărească orice modificare, atât la nivelul sânilor, cât şi genital.
Dacă pacienta sesizează o formaţiune chistică la nivelul sânilor trebuie supusă unei ecografii mamare. De obicei, formaţiunile benigne sunt «reci», adică slab vascularizate. În schimb, un sân cu tumoare malignă va avea o vascularizaţie puternică, culoare a mamelonului sau chiar a sânului schimbată.
Pentru formaţiunile care nu sunt evidenţiate la ecografie există soluţia mamografică sau cea a RMN-ului, deşi acestea sunt iradiante.
Totodată, se ţine cont şi dacă formaţiunea rămâne la aceeaşi dimensiune la un interval de o lună. În acest caz se poate recurge la consultul oncologic şi la puncţia care analizează ţesutul afectat”, a precizat dr. Mohamed Zaher, specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului privat Isis.
Factori agravanţi
Obezitatea, fumatul, menopauza târzie, menarha precoce sau avorturile multiple sunt doar câţiva dintre factorii care favorizează apariţia cancerului mamar.
„Pe lângă factorii ereditari, cei amintiţi influenţează apariţia carcinoamelor mamare dat fiind faptul că, de exemplu, cantitatea de estrogen scade sau creşte, funcţie de menarhă şi menopauză. O femeie care ajunge la menopauză şi suferă de obezitate va fi supusă unui risc mult mai mare de boală din cauza acestui hor-mon secretat crescut”, mai spune medicul.
Investigaţii moderne de diagnosticare
Pe lângă ecografia mamară, mamografie şi examen RMN, specialistul recomandă sonoelastografia, o metodă mai nouă de diagnostic, non-invazivă şi neiradiantă cu ajutorul căreia se eva-luează elasticitatea ţesutului mamar sau a formaţiunilor tumorale depistate.
Este complementară ecografiei clasice oferind în plus informaţii despre structura, duritatea sau elasticitatea leziunilor.
„Este o tehnică ecografică, folosindu-se un ecograf cu modul de sonoelastografie, prin care se măsoară calitativ şi cantitativ elasticitatea tumorilor mamare. Elasticitatea tumorilor canceroase este redusă faţă de cea a tumorilor necanceroase, astfel că metoda poate diferenţia, cu o acurateţe de 90%, tumorile maligne (canceroase) de tumorile benigne (necanceroase).
Sonoelastografia este o metodă foarte bună pentru evaluarea formaţiunilor de dimensiuni mici ce poate să diferenţieze chisturile complicate de nodulii solizi şi recunoaşte cu uşurinţă chisturile mamare”, completează medicul.

Taguri articol: sfatul medicului menstruaţia cancer

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase