Sarcina
1445 accesări 20 Noiembrie 2015 0 comentarii

SĂPTĂMÂNA 17 DE SARCINĂ

Cum se dezvoltă copilul

Bebeluşul tău măsoară acum aproape 13 cm lungime şi cântăreşte aproximativ 140g.

Schelet lui este, în cea mai mare parte, format din cartilagiu cauciucat, dar care va începe să se întărească odată cu trecerea săptămânilor.

O substanţă de protecţie numită mielină începe să învelească coloana vertebrală. Glandele sudoripare încep să se dezvolte.

Cum se transformă gravida

Pe măsură ce uterul creşte, centrul de greutate se schimbă, astfel încât vei începe să te simţi un pic nesigură atunci când stai în picioare. De aceea, este recomandat să nu mai porţi tocuri înalte sau să limitezi folosirea acestora doar la ocazii speciale. În locul lor, poartă încălţăminte confortabilă care are curele şi o bază largă de susţinere. Poziţia corpului tău se modifică uşor când porţi tocuri înalte şi asta va pune o presiune mai mare asupra spatelui şi articulaţiilor genunchilor şi gleznelor. În sarcină, ligamentele, care în mod normal menţin articulaţia stabilă, încep să devină mai laxe din cauza secreţiei unui hormon denumit relaxină, al cărui rol este să pregătească pelvisul pentru naştere.

Traumatismul la nivelul abdomenului ar putea fi periculos atât pentru tine, cât şi pentru copilul tău. Sporturile care presupun un risc crescut de cădere şi de accidentare la nivelul abdomenului, cum ar fi schiul nautic, călăria, snowboarding-ul, gimnastica, schiul alpin, patinajul, hocheiul şi surfingul ar trebui amânate pe perioada sarcinii

In plus, atunci când conduci, aranjează-ţi scaunul astfel încât abdomenul să fie la distanţă de volan şi de bord, însă să-ţi permită să ajungi confortabil la pedale. Pentru cea mai bună protecţie a ta şi a copilului tău, asigură-te că foloseşti ambele părţi ale centurii de siguranţă, atât pe cea orizontală, poziţionată jos, sub abdomen, cât şi pe cea oblică, care trebuie poziţionată pornind de la nivelul umărului şi trecând diagonal peste pieptul tău, printre sâni.

Taguri articol: sarcina bebe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.