03 Decembrie 2015
2909 accesări
0 comentarii

6.770 de români au decedat infectaţi, de la apariţia virusului HIV în ţara noastră. În prezent, 13.535 de persoane trăiesc fiind diagnosticate cu HIV. Numai în ultimul an, au apărut zeci de astfel de cazuri noi de infectare, diagnosticate la adulţi, heterosexuali. Din aceştia, 21 au fost diagnosticaţi în Constanţa, de două ori mai mulţi decât în Iaşi şi de patru ori mai mulţi decât în Mureş.
Pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de per-soanele infectate cu HIV, Fundaţia „Alături de voi” România a organizat ieri, la Constanţa, Iaşi şi Târgu Mureş, o fundă umană, marcând astfel şi Ziua mondială a luptei Anti-SIDA.
La Constanţa, funda a putut fi admirată ieri, la prânz, pe platoul din faţa City Park Mall. Voluntarii au ţinut şi un moment de reculegere pentru persoanele care au decedat din cauze legate de HIV/SIDA.
„Este datoria noastră să menţionăm din nou importanţa prevenirii transmiterii infecţiei cu HIV, mai ales că ultimele date afirmă că 41,7 la sută dintre cazurile noi de persoane depistate cu HIV în România, sunt tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, acesta fiind segmentul cel mai expus riscului de îmbolnăvire. De asemenea, pentru că în cei zece ani am simţit solidaritatea comunităţii şi în acest an, am reaprins candela speranţei pentru cei care luptă în continuare cu HIV şi ne-am gândit la cei care nu mai sunt”, a declarat Angela Achiţei, preşedintele ADV România.

Taguri articol: boli şi afecţiuni sida hiv

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ