23 Aprilie 2019
1773 accesări
0 comentarii

Pleurezia, cunoscută în popor sub denumirea de „apă la plămâni”, este o afecțiune care de multe ori se tratează de la sine, însă există și cazuri mai grave, care pot pune viața în pericol. Principalul simptom al pleureziei constă în durerea din zona pieptului, care poate fi constantă, sau sub formă de junghi. Durerea este accentuată de respirație şi de efortul fizic, pacientul observând că dacă își ține respirația preț de câteva secunde, aceasta dispare. Specialiștii spun că infecțiile virale, precum gripa şi răceala sunt cele mai frecvente cauze ale pleureziei, însă există şi alte motive pentru care apare această condiție. Alte cauze ale pleureziei sunt pneumonia bacteriană, bronșita, TBC, fracturi ale coastelor, tumori la nivelul pieptului sau plămânilor, infecții fungice, cancer pulmonar sau formarea unor cheaguri de sânge la nivelul arterelor pulmonare.


Tratamentul pentru pleurezie este ales în funcție de cauza care a declanșat aceasta problemă. Dacă este vorba despre o pneumonie cauzată de bacterii, se va administra un tratament pe bază de antibiotice. În cazuri mai serioase, va fi nevoie să se dreneze fluidele acumulate în cavitatea pleurală. Medicamentele antitusive, dar şi calmantele, sunt folosite pentru ameliorarea simptomelor în timp ce se tratează cauza. Antiinflamatoarele sunt şi ele folosite pentru combaterea inflamației. Odihna este foarte importantă pentru recuperarea pacientului care suferă de pleurezie, oboseala fiind un simptom des întâlnit în afecțiunile pulmonare, pacientul trebuind să se odihnească o mare parte din zi în pat, într-o postură cât mai confortabilă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii