29 Ianuarie 2016
13254 accesări
0 comentarii

Cancerul pulmonar nu este singura boală care afectează plămânii şi face victime. Embolia pulmonară este o afecţiune ce poate ucide în câteva minute sau ore dacă nu este prevenită şi tratatăla timp. De aceea, este important să ştim cum o recunoaştem, ce o cauzează şi mai ales cum o putem preveni.
Cunoscută şi sub denumirea de tromboembolism pulmonar, embolia pulmonară constă în blocarea bruscă a unei artere pulmonare cu un cheag de sânge sau embol care s-a format într-o altă parte a corpului.

„Embolia pulmonară se manifestă în multe moduri, de multe ori nespe-cifice. Manifestarea clinică iniţială este durerea toracică violentă, frecvent retrosternală sau precordială, sugerând prin bruscheţea, severitatea şi caracterele sale, durerea de infarct miocardic acut. Ea este însoţită invariabil de dispnee severă, persistentă, cu durata de minimum 24 de ore”, declară dr. Doina Pîrîu, medic specialist pneumoftiziologie în cadrul Clinicii Medstar 2000.

De asemenea, la aproximativ o treime din pacienţi apare expectoraţia cu sânge, prezenţa sa indicând producerea de infarct pulmonar ischemic.
„Uneori, sincopa sau pierderea cunoştinţei poate fi prima manifestare a unui tromboembolism pulmonar masiv, putând fi urmată de moarte subită sau se poate remite spontan”, atenţionează medicul.
Moartea subită poate fi totodată manifestarea de debut pentru tromboembolismul pulmonar masiv. Aceasta se produce în câteva minute sau ore.

Poate fi confundată cu pneumonia
Diagnosticul pentru embolie pulmonară se pune fie uşor, fie foarte greu.

„Date fiind gravitatea afecţiunii şi urgenţa tratamentului, suspiciunea de tromboembolism pulmonar trebuie formulată pe baze clinice. Folosirea metodelor de explorare se va face gradat, rezultatele obţinute urmând a fi confruntate cu datele clinice fundamentale”, declară medicul.

Dacă examinarea clinică nu este concludentă, pacientului i se va efectua o radiografie pulmonară.
„Totuşi, la raze X, embolia pulmonară ar putea fi confundată cu pneumonia, aşa că sunt necesare investigaţii în plus, precum efectuarea electrocardiogramei sau a tomografiei computerizate”, completează dr. Doina Pîrîu.Tratamentul se realizează de obicei cu medicamente anticoagulante.

Tromboza venoasă profundă, principala cauză
În majoritatea cazurilor, embolia pulmonară este provocată de o tromboză venoasă profundă, în special localizată la membrele inferioare.

„Rareori, tromboembolismul pulmonar poate fi cauzat de fibrilaţia atrială cronică, infarct de ventricul drept sau cardiopatie. Însă, adesea, tromboza intracardiacă coexistă cu tromboza venoasă”, precizează dr. Doina Pîrîu.

Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sunt cele mai predispuse riscului de embolie pulmonară. Alţi factori precum sarcina şi perioada de lehuzie, contraceptivele orale conţinând estrogeni, obezitatea, antecedentele de tromboză venoasă sau de embolie pulmonară, tulburările de coagulare, cateterele venoase menţinute prelungit, imobilizarea la pat vreme de trei-cinci zile pot contribui la embolia pulmonară.

De aceea, este important ca persoanele ce suferă de tromboză venoasă profundă să urmeze un tratament corect. De asemenea, după intervenţiile chirurgicale, este important ca pacientul să se mişte cât mai curând, să i se efectueze masaje şi să i se administreze un tratament profilactic cu anticoagulante.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Alexandra Zamfir