21 Ianuarie 2020
6794 accesări
0 comentarii

Specialiştii susţin că produsele lactate sunt foarte bune pentru sănătatea inimii, deoarece conţin grăsimi saturate. Mai mult decât atât, consumul zilnic de lapte ne poate proteja împotriva unor boli cardiace grave şi a diabetului de tip II.

Potrivit ultimului studiu realizat de cercetători, consumul de lapte şi produse lactate regulat protejează organismul împotriva maladiilor cardiace, a accidentelor cerebrale şi înjumătăţeşte dezvoltarea sindromului metabolic. Această boală este rezistentă la insulină şi modifică metabolismul organismului pentru a provoca creşterea nivelului de colesterol şi glucoză, ceea ce duce la hipertensiune arterială şi obezitate. Astfel, bolnavii prezintă de două ori mai multe riscuri pentru a dezvolta boala arterială coronariană şi de patru ori mai predispuşi spre a se îmbolnăvi de diabet. Per ansamblu, aceste persoane prezintă un risc ridicat de a muri prematur.

Acest nou studiu are toate motivele să fie luat în serios, având în vedere că la el au participat 2.400 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 45 şi 59 de ani. După acest studiu au fost revizuite alte 300 de studii realizate în lumea întreagă, fiind influenţaţi de legătura dintre consumul de lactate şi bolile cardiovasculare, având convingerea că beneficiile acestora asupra organismului sunt evidente.

Pe durata studiului, voluntarii au completat diverse chestionare cu privire la cantitatea de produse lactate consumată. Astfel, persoanele care au băut zilnic cel puţin o cană cu lapte au prezentat cu 62% mai puţine şanse de a dezvolta sindromul metabolic faţă de cei care au consumat ocazional sau deloc produse de acest fel.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU