14 Februarie 2016
6967 accesări
0 comentarii

Printre femeile la menopauză, sau aflate în pragul acesteia, circulă un mit potrivit căruia, în această etapă a vieţii, eventualele chisturi ovariene ar dispărea de la sine.
Chisturile ovariene apar adesea în urma modificărilor care se pot ivi în modul de producere şi eliberare a ovulului de către ovar. În ceea ce priveşte situaţia chisturilor la menopauză, medicii declară că nu se poate vorbi despre o dispariţie de la sine a chisturilor, ci despre o încetare a dezvoltării lor.

„Într-adevăr, chistul ovarian benign, hormonal, se opreşte din creştere în perioada menopauzei, însă nu se poate vorbi despre o dispariţie a acestuia. Chisturile se pot trata cu preparate hormonale la menopauză”, precizează dr. Mihaela Dobre, medic primar obstetrică-ginecologie.

Având în vedere că la menopauză scade producţia de hormoni feminini şi nu mai are loc ovulaţia, nu mai există nici pericolul apariţiei unor noi chisturi de acest tip, nici al hrănirii şi dezvoltării celor deja existente. Este recomandat să vorbiţi cu un medic ginecolog despre aceste probleme şi să aflaţi eventualele opţiuni de tratament.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Alexandra Zamfir