31 Mai 2019
1952 accesări
0 comentarii

Perioada sarcinii va fi o experienţă unică pentru fiecare femeie, indiferent dacă se află sau nu la prima sarcină, pentru că organismul fiecăreia va reacţiona diferit, în funcţie de vârstă. Aşa că, bucuraţi-vă de fiecare clipă, dar nu uitaţi să aveţi grijă mai mult ca oricând de dumneavoastră. Şi pentru că restul corpului se poate acoperi cu haine, tenul rămâne partea vizibilă oricând, aşa că ţineţi cont de sfaturile medicilor, de a-l păstra luminos şi curat pe toată perioada sarcinii.

Ca urmare, în paralel cu regimul alimentar, este important să aveţi la fel de multă grijă atunci când folosiţi produse cosmetice, mai ales dacă nu sunteţi sigure dacă ingredientele din cremele pe care le-aţi folosit până acum ar putea să vă afecteze fătul.

Având în vedere că peste 70% din substanţele aplicate pe piele se absorb în sânge, cel mai potrivit ar fi să alegeţi cosmetice organice certificate special, formulate pentru femeile însărcinate (acestea nu vor conţine nici ingrediente sintetice, nici ingrediente naturale cu potenţial nociv).

Totodată, din cauza modificărilor la nivel hormonal, este posibil ca tenul gravidelor să reacţioneze şi să se confrunte cu acnee, deşi vârsta pubertăţii a trecut de mult. Nu vă speriaţi, este ceva normal!

Dacă demachierea este absolut necesară zilnic, hidratarea pielii feţei ar putea ridica câteva semne de întrebare. Există posibilitatea ca tenul să devină, în cele aproximativ 40 de săptămâni de sarcină, gras sau foarte uscat. În aceste condiţii, va trebui să echilibraţi balanţa şi să restabiliţi un pH normal al pielii, ca să nu vă strălucească faţa sau să nu vi se crape pielea.

Specialiştii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna” au precizat că estrogenul are un efect dilatator asupra ansamblului reţelei sanguine, de aceea tenul femeilor însărcinate va avea un aspect mai proaspăt, mai strălucitor şi o uşoară tentă rozalie.

„În anumite stadii ale sarcinii, este posibil să aveţi parte de nişte erupţii acneice. În acest caz, singurul remediu permis este zincul. Foarte important, feriţi-vă de soare, pentru că acesta poate provoca apariţia unor pete maronii pe faţă. Folosiţi o cremă cu factor de protecţie foarte ridicat, ochelari de soare şi pălării cu boruri largi. Petele dispar oricum, după şase luni de la naştere”, recomandă medicii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU