Adevărul despre micropigmentare, cu Cerasela Brumă
Sursa de Sănătate logo
Dietă şi frumusețe

11412 vizite

29-07-2016

99 comentarii

Adevărul despre micropigmentare, cu Cerasela Brumă

Micropigmentarea este văzută, de majoritatea femeilor, ca fiind o metodă de îmbunătăţire a aspectului fizic. Fie că ne referim la machiajul semipermanent, la conturarea sprâncenelor, a buzelor sau a ochilor, micropigmentarea trebuie să fie făcută de un adevărat profesionist, cu o viziune aparte, pentru a pune în evidenţă trăsăturile particulare ale fiecărei femei.
Cerasela Brumă ne arată o altă „faţă” a micropigmentării prin care, cu ajutorul aparatului special cu care efectuează procedurile şi a pigmenţilor medicali de calitate superioară, vindecă traumele femeilor greu încercate şi le redă zâmbetul pe buze. Cu ajutorul micropigmentării medicale, femeile care au suferit de cancer mamar, de exemplu, se pot bucura din nou de viaţă şi se pot uita în oglindă cu mândrie, deoarece specialistul le reconstruieşte areola mamară, iar sânul capătă aspectul dinainte de mastectomie. La fel se întâmplă şi în cazul femeilor care au suferit arsuri grave. Cu ajutorul micropigmentării medicale, cicatricile sunt date uitării. Femeile care au avut sarcini multiple pot scăpa de vergeturile inestetice, recăpătându-şi, astfel, încrederea în sine.
„La cabinet vin foarte multe femei pline de frici, traumatizate, iar de multe ori ofer acest serviciu gratuit, pentru că sunt foarte multe persoane care nu-şi permit, dar au nevoie de această procedură. Produsele şi aparatura de natură medicală pot face minuni pentru aceste femei. Pigmenţii medicali pot fi folosiţi şi la persoanele care au pielea afectată de chimioterapie”, precizează Cerasela Brumă, specialist micropig-mentare medicală.

Taguri articol: dietă şi frumusețe micropigmentare

Comentează aici

62 comentarii

31 ianuarie 2025
Gvjhli
Ctzrcd avohux

oral zithromax - <a href="https://zyprmax.com/nebivolol5mg/">order nebivolol generic</a> order bystolic 5mg pills

18 ianuarie 2025
Dzfyia
Injryz mojtop

amoxil over the counter - <a href="https://combamoxi.com/valsartan/">buy diovan 160mg online</a> combivent 100 mcg oral

1...67

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662385 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

162147 vizite | 29208 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535795 vizite | 2839 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433701 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004401 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671810 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662385 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580640 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.