Aerosolii cu dexametazonă: reacţii adverse îngrozitoare
Sursa de Sănătate logo
Pediatrie

67583 vizite

27-10-2016

97 comentarii

Aerosolii cu dexametazonă: reacţii adverse îngrozitoare

Nebulizatorul este un accesoriu nelipsit din viaţa părinţilor, mai ales a celor care au copii cu vârste sub şapte ani. Cei drept, aerosolii, chiar dacă nu sunt naturali, pot ameliora simptomele afecţiunilor respiratorii, iar în multe cazuri le pot şi vindeca.

Însă, pe lângă serul fiziologic, la indicaţia medicului sau nu, părinţii folosesc şi medicamente, unele cu rolul de a fluidifica mucozităţile, altele cu rolul de a le inhiba. Dr. Georgeta Anghel Dincă, medic primar pediatrie, alergologie şi imunologie, este de părere că medicamentele folosite de părinţi, pe bază de cortizon, nu sunt indicate în tratarea afecţiunilor la copii, deoarece cortizonul poate provoca reacţii adverse care nu mai pot fi remediate, cu efecte dezastru-oase la maturitate.

„Sunt împotriva corticoterapiei, acele perfuzii care li se pun copiilor ori aerosolii cu dexametazonă, acest abuz duce la defor-marea mucoasei bucale şi faringiene. Cortizonul îl îngraşă pe copil, produce obezitate şi diabet, iar la maturitate se instalează hipertensiunea. După vârsta de cinci ani, apar dereglările hormonale, se dezechilibrează organismul total. Tinctura de coacăz negru este cortizonul natural, poate fi benefică în unele cazuri, dar în niciun caz nu se administrează copiilor”, a declarat, pentru Cuget Liber, medicul specialist.

Taguri articol: pediatrie boli şi afecţiuni bebe e bolnav raceala si gripa aerosoli

Comentează aici

62 comentarii

29 august 2025
ConnieRam
Jbngvl qqyykn

This is the amicable of serenity I get high on reading. http://www.predictive-datascience.com/forum/member.php?action=profile&uid=46023

24 august 2025
ConnieRam
Jmdcyx oojksm

purchase orlistat pill - https://asacostat.com/# buy orlistat tablets

21 august 2025
ConnieRam
Yosmmf rpzkea

order forxiga 10mg generic - <a href="https://janozin.com/">buy dapagliflozin for sale</a> order generic dapagliflozin 10mg

15 august 2025
ConnieRam
Jhhpnb nxqaso

This is a keynote which is forthcoming to my heart… Diverse thanks! Quite where can I notice the contact details an eye to questions? https://www.forum-joyingauto.com/member.php?action=profile&uid=47847

7 august 2025
ConnieRam
Dniipu zvzgec

The vividness in this piece is exceptional. https://doxycyclinege.com/pro/ranitidine/

4 august 2025
ConnieRam
Cporjp unvbwr

The reconditeness in this ruined is exceptional. https://ondactone.com/simvastatin/

23 iulie 2025
1h1qm
Cxazdf alirxz

Thanks on sharing. It’s acme quality. https://aranitidine.com/fr/levitra_francaise/

21 iulie 2025
kb60y
Wdrwyl owbcqn

This website really has all of the information and facts I needed about this thesis and didn’t identify who to ask. https://prohnrg.com/product/orlistat-pills-di/

20 iulie 2025
ConnieRam
Imupih xbtaqx

More articles like this would pretence of the blogosphere richer. <a href="https://ursxdol.com/amoxicillin-antibiotic/">amoxicillin drug</a>

18 iulie 2025
b3y0r
Lbjgiw tkykrr

I am in point of fact thrilled to coup d'oeil at this blog posts which consists of tons of profitable facts, thanks object of providing such data. https://buyfastonl.com/

123...7

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662341 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

159403 vizite | 28840 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535570 vizite | 2822 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433587 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004304 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671808 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662341 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580583 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.