Afecţiuni ginecologice, tratate prin laparoscopie. Ce paşi trebuie să urmeze pacienta
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1110 vizite

11-08-2017

0 comentarii

Afecţiuni ginecologice, tratate prin laparoscopie. Ce paşi trebuie să urmeze pacienta

Dacă medicul v-a indicat intervenţia laparoscopică pentru rezolvarea unor probleme de sănătate de natură ginecologică, să ştiţi că, înainte de intervenţie, trebuie să puneţi câteva lucruri la punct.

În cazul intervenţiilor laparoscopice, se vor face analize şi investigaţii recomandate de medicul curant ginecolog, odată ce s-a stabilit indicaţia pentru acest tip de operaţie, inclusiv imagistică (radiografie pulmonară, histerosalpingografie etc.).

„De asemenea, este nevoie de o consultaţie preanestezică pentru evaluarea, evitarea şi tratarea potenţialelor riscuri pe care le prezintă pacienta, în cazul unei anestezii generale şi în condiţiile unei tehnici laparoscopice ce presupune insuflare de gaz. În cursul acestui consult, pacienta poate şi trebuie să se lămurească asupra anesteziei, dar şi a riscurilor ei, care se asumă de către pacientă în cunoştinţă de cauză. Pacienta nu trebuie să uite să aducă toată documentaţia medicală pe care o are. Dacă aceasta nu reţine medicamentele folosite, este indicat să noteze schema de tratament pe o foaie pe care să i-o prezinte medicului anestezist!”, explică dr. Alina Balcan, specialist ATI.

Pacientele ce vor suferi o intervenţie laparoscopică trebuie să ţină post de lichide şi alimente, iar tratamentele de rutină şi purgative trebuie modificate conform indicaţiilor medicului anestezist. Acestea nu trebuie să uite să menţioneze şi suplimentele naturiste pe care le folosesc, deoarece multe din ele interferă cu anestezicele sau coagularea sângelui. Este indicat ca pacienta să vină şi să plece însoţită din clinică.

Pentru detalii, apelaţi numărul de telefon al Spitalului Euromaterna, 0241.605.555.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662056 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

128027 vizite | 23803 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

530047 vizite | 2705 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432977 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003145 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662056 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579805 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.