Afecţiunile respiratorii fac ravagii! Spitalul de Urgenţă, supraaglomerat
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

1601 vizite

05-01-2017

0 comentarii

Afecţiunile respiratorii fac ravagii! Spitalul de Urgenţă, supraaglomerat

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Din cauza variaţiilor de temperatură, în ultima perioadă, s-a înregistrat o creştere a numărului de viroze respiratorii şi pneumonii, atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor, ceea ce a dus la o supraaglomerare a mai multor secţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Este vorba despre secţia Medicală I, Gastroenterologie, dar şiPediatrie, unde numărul pacienţilor depăşeşte numărul de paturi.

În prezent, în secţia Medicală I sunt internate 40 de persoane cu infecţii respi-ratorii, capacitatea secţiei fiind de 35 de paturi, iar de la începutul sezonului şi până acum, au fost efectuate peste 170 de internări, jumătate dintre acestea având la bază afecţiuni respiratorii.

Nici copiii nu au scăpat, secţia de Pediatrie fiind la fel de aglomerată, din cauza numărului mare de infecţii respiratorii.

„În ultimele zile, au fost internaţi mai mulţi copii decât în mod obişnuit, astfel că numărul internărilor ajunge şi la 30 într-o singură zi, în această perioadă, dublu faţă de alte perioade. În momentul de faţă, pe secţie sunt internaţi peste 100 de copii, în condiţiile în care secţia dispune de 75 de paturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Crina Kibedi.

Aceasta a precizat că cei mai mulţi dintre pacienţi sunt constănţeni, dar şi din judeţele Tulcea şi Ialomiţa.

Taguri articol: stiri medicale afectiuni spitalul judeţean internaţi urgenta

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661970 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

119482 vizite | 22346 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528066 vizite | 2590 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432849 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002874 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671752 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661970 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579616 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.