Află cum poţi avea un ficat sănătos
Sursa de Sănătate logo

ficat

ficat
Boli şi afecţiuni

2407 vizite

13-03-2012

60 comentarii

Află cum poţi avea un ficat sănătos

Articol publicat de Florica ZDRU
„Aş fi interesată de câteva măsuri de bază care pot să protejeze un ficat fără probleme în momentul de faţă. Care sunt semnele principale după care-ţi dai seama că ficatul nu e aşa cum trebuie? Viaţa mea e agitată şi mi-e teamă de boală” (Angela Mirtoiu). Sănătatea ficatului este cea care influenţează sănătatea şi vitalitatea oricărui individ. Totul, din cauză că miile de enzime cu rol de control în activitatea întregului organism sunt fabricate de ficat, iar dacă acesta are probleme, atunci şi celelalte funcţii ale organismului sunt afectate. Esenţial este şi rolul de detoxifiere al acestui organ. Dr. Iuliana Botezatu, medic specialist Phoenix Eastern Medical Center, confirmă că stilul de viaţă actual este în măsură să afecteze sănătatea ficatului, iar când apar astfel de probleme, acesta nu mai poate elimina toxinele, care au drum liber spre sânge sau pot ajunge chiar la creier. Atenţie la simptome! Ideal ar fi ca următoarele simptome (ignorate de mulţi) să fie un semnal de alarmă, iar persoana care le resimte să ceară imediat părerea specialistului: durerile în partea dreaptă, imediat sub coaste, balonarea, senzaţia de oboseală accentuată şi permanentă. Măsuri simple de protejare a ficatului Pentru a preveni îmbolnăvirea acestei uzine a organismului care este ficatul, specialista recomandă câteva lucruri, în aparenţă simple, însă esenţiale pe fond: mâncaţi sănătos (adică alimente bogate în antioxidanţi, care detoxifiază organismul, precum broccoli, varză, produse pe bază de soia etc.), spălaţi-vă pe mâini înainte şi după masă, nu folosiţi periuţa de dinţi, trusa de manichiură sau penseta altei persoane, consumaţi alcool cu măsură ori renunţaţi complet, nu combinaţi niciodată alcoolul cu medicamentele, vaccinaţi-vă, luaţi medicamente doar când este nevoie şi numai la recomandarea medicului, evitaţi administrarea suplimentelor alimentare… după ureche, protejaţi-vă sexual.
Taguri articol: important familie boli şi afecţiuni boli de ficat ficat bolnav

Comentează aici

24 comentarii

30 mai
fyh1r
Mghbzb aobqpg

provigil online order order modafinil 100mg pills buy provigil 200mg online cheap provigil 100mg sale buy modafinil paypal cost provigil 100mg modafinil 100mg sale

15 mai
Vqgumn
Ipsnag mvhpax

buy valacyclovir pill - valtrex medication order fluconazole pill

15 mai
Twncbf
Nwdutr pkbfgy

buy ondansetron without a prescription - cost zofran 4mg purchase zocor

28 aprilie
Sbltra
Olrsoz hcjxmc

meloxicam 7.5mg tablet - cost tamsulosin 0.4mg purchase flomax online

22 aprilie
Tefwrr
Jlfhhd vsgerc

where can i buy levofloxacin - purchase dutasteride without prescription buy zantac for sale

21 aprilie
Njmpyo
Yabwlq mkxtuz

how to get nexium without a prescription - imitrex 50mg cost where to buy sumatriptan without a prescription

18 aprilie
Zjbips
Gebgwq fuztbe

cheap coumadin 2mg - metoclopramide 20mg over the counter cheap cozaar 25mg

14 aprilie
Whetct
Pmziuz jgcrpy

inderal 10mg cost - buy methotrexate without a prescription buy methotrexate 5mg generic

13 aprilie
Mmdiua
Uwblbm fkggys

buy generic motilium - order flexeril pill buy flexeril generic

6 aprilie
Fozzsc
Htvxsp dsrsyb

motilium 10mg tablet - buy generic sumycin flexeril 15mg ca

123

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661460 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

54175 vizite | 9788 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17649 vizite | 1788 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431415 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001576 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671658 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661460 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577814 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.