Alergiile se pot transmite de la mamă la copil, prin placentă şi alăptare
Sursa de Sănătate logo

5499 vizite

24-08-2016

106 comentarii

Alergiile se pot transmite de la mamă la copil, prin placentă şi alăptare

Faţă de alergia clasică care, prin consumul unui aliment, face să apară o reacţie pe piele sau diareea, intoleranţa alimentară este o alergie de tip întârziat. Medicul Ionica Ciortan, specialist, medicină generală, ne spune că „este foarte important să se cunoască ce intoleranţe au copiii, pentru a evita consumul anumitor alimente. Factorii care provoacă alergii şi intoleranţe pot trece de la mamă la copil, atât prin placentă cât şi prin lactaţie”.

Potrivit specialistului, copiii suferă de inflamaţii intestinale, chiar din primii ani de viaţă, care se transformă mai târziu în inflamaţii sistemice. Copiii ajung să sufere de diaree, constipaţie, balonare, lipsa poftei de mâncare, anxietate şi de tot felul de inflamaţii care sunt generate de diverse alimente. „Nu putem afla cu exactitate la ce suntem intoleranţi, pentru că alimentul consumat acum, poate să inflameze intestinul în decursul a 4-5 zile, chiar o săptămână. Cu cât veţi fi mai informaţi, cu atât veţi fi mai pregătiţi să evitaţi eventualele probleme de sănătate”, atenţionează medicul specialist.

Taguri articol: stiri medicale alergie alimente ionica ciortan intoleranţe alăptare medicină intestinul

Comentează aici

68 comentarii

12 iulie 2025
xaawj
Dqwuef ybhbxo

buying cheap cialis online - https://ciltadgn.com/ order cialis soft tabs

11 iulie 2025
urmte
Yfwark adsyck

cenforce tablet - buy generic cenforce online order cenforce pills

10 iulie 2025
33w2w
Zcmbsd gyhlix

cheap escitalopram 10mg - escitapro.com order escitalopram pill

9 iulie 2025
u7462
Ntadew doksdj

generic diflucan 100mg - generic fluconazole 200mg diflucan 200mg sale

4 iulie 2025
5pmje
Etelkc uhttbf

purchase amoxil generic - https://combamoxi.com/ amoxicillin pills

3 iulie 2025
tdk7m
Juttpm rskjvf

ed pills no prescription - https://fastedtotake.com/ buy ed pills canada

2 iulie 2025
vieao
Jzdryr naxtnr

buy generic prednisone for sale - https://apreplson.com/ buy deltasone 5mg online

28 iunie 2025
h3fgd
Jjziwv jlukyq

order medex pill - cou mamide cost losartan 25mg

27 iunie 2025
v4r0z
Uqqykq qcspcm

buy esomeprazole online - nexiumtous esomeprazole ca

25 iunie 2025
24dt2
Bdybuq gfvchv

amoxiclav tablet - atbioinfo.com buy acillin medication

1...345...7

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662862 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

191733 vizite | 33524 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

540342 vizite | 2933 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1434301 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1006225 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671872 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662862 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581343 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.