Amintirile traumatizante din trecut pot genera emoții negative în prezent
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1154 vizite

27-07-2018

0 comentarii

Amintirile traumatizante din trecut pot genera emoții negative în prezent

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Nu există om care să nu fi experimentat măcar o dată emoții negative, de cele mai multe ori aparent fără justificare, neavând o cauză bine determinată. Cu toții am trecut prin așa ceva, dar majoritatea dintre aceste persoane susțin că la ora actuală duc o viață liniștită, chiar dacă în trecut au trăit experiențe negative mai mult sau mai puțin traumatizante.

De cele mai multe ori - declară Laura Georgescu, psihoterapeut - persoanele care experimentează emoții negative au senzația că trecutul rămâne actual și simt că retrăiesc la nesfârșit experiența negativă prin care au trecut la un moment dat.

„Aceste persoane evită, de regulă, situațiile care le-ar putea genera aceste trăiri, dar, din păcate, evitarea acestora este de fapt modalitatea prin care își intensifică emoțiile negative. Unele persoane evită la propriu situațiile, altele consumă alcool sau recurg la medicamente pentru a evita emoțiile negative. Dintre toate mecanismele de apărare, evitarea experențială este cea mai dezavantajoasă, deoarece toate aceste emoții se vor intensifica”, a explicat specialistul.

Psihoterapeutul consideră că amintirile sunt cele care stau la baza simptomelor negative, iar frica, mânia, dezgustul, vinovăția, invidia, gelozia, toate ne semnalează că ceva nu este în regulă și ne determină să luăm măsuri pentru restabilirea echilibrului.

Altfel spus, fiecare tip de emoție negativă predispune la o reacție comportamentală particulară, disprețul, mânia, invidia duc la atac sau opoziție, pe de altă parte, rușinea și frica determină comportamentul de retragere din viața socială, iar tristețea duce la abandonarea scopurilor.

„Toate aceste emoții sunt declanșate de amintiri și proiecții datorate faptului că momentul traumatizant din trecut nu a fost conștientizat și vindecat, stările revenind chiar dacă persoana se află, în prezent, în echilibru emoțional. Este suficient un factor declanșator aparent neînsemnat pentru ca tot trecutul să revină în prezent cu aceeași intensitate. În aceste momente, apare ca mecanism de apărare, neacceptarea sau ignorarea experiențelor emoționale negative, devalorizarea lor, lipsa permisiunii de a simți și exprima emoții negative, iar acestea pot crea ulterior multe probleme, suferința provenind din neacceptarea durerii și indisponibilitatea de a trăi emoțiile negative, din convingerea că este prea greu, nedrept, dureros sau ideea că a trecut mult timp și teoretic problema s-a rezolvat de la sine”, a completat Laura Georgescu.

Ca urmare, acceptarea, chiar dacă pare dureroasă, reprezintă alegerea unei atitudini pozitive și de compasiune față de propria persoană, iar rezultatul va fi capacitatea de a trăi în prezent, care duce la conștientizarea faptului că nu suntem una cu gândurile noastre. Mai mult decât atât, acceptarea stărilor poate duce la conștientizarea faptului că o amintire a unei experiențe neplăcute poate declanșa o avalanșă de trăiri negative. De asemenea, acceptarea începe odată cu observarea gândurilor în timp real și conștientizarea gândurilor, acesta fiind un exercițiu mental recomandat de psihoterapeuți.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662029 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

124339 vizite | 23132 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529445 vizite | 2643 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432948 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003075 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662029 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579741 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.