Anevrismul aortic este cauzat şi de fumat sau vârstă
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

681 vizite

14-10-2018

0 comentarii

Anevrismul aortic este cauzat şi de fumat sau vârstă

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Anevrismul aortic reprezintă dilatarea unui segment al aortei, care este cea mai mare arteră din corpul uman, responsabilă cu transportul sângelui. Astfel, în momentul în care un pacient are diametrul unui segment al aortei mai dilatat cu 50% decât în mod normal, se consideră că suferă de anevrism.

„Segmentul afectat de anevrismul aortic se clasifică în mai multe categorii. De asemenea, se consideră că anevrismul aortic este adevărat dacă peretele lui este alcătuit din trei straturi și fals când peretele este format doar din straturi externe”, a declarat dr. Nicoleta Şerb, medic specialist cardiolog.

Aceasta a precizat că anevrismul aortic poate fi cauzat de fumat, vârstă, sex, hipertensiune arterială, dar și din cauza moștenirii genetice.

Anevrismul aortic este asimptomatic la început, motiv pentru care se depistează foarte greu și în foarte multe cazuri întâmplător, în urma unor investigații pentru alte boli. Când este într-o fază avansată sau când apar diferite complicații precum ruptura peretelui, anevrismul aortic se manifestă în principal prin durere.

În ceea ce privește anevrismul de aortă ascendentă, pacienții obosesc foarte repede din cauză de insuficiență aortică.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662228 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

145017 vizite | 27109 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533678 vizite | 2785 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433268 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003816 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671791 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662228 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580316 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.