Companiile angajatoare solicită personalului cât mai multe ore de muncă şi performanţe cât mai mari, chiar şi cu riscul de a schimba, în permanenţă, angajaţii. Chiar şi în discuţiile amicale, orice persoană care lucrează mai mult primeşte imediat porecla de „workaholic”. În realitate, explică psihologul Elena Ranga, „workaholicul este o persoană dependentă de muncă”.

„Nu este vorba despre necesitatea de a avea un job, un câştig financiar, o activitate profesională, ci despre o adevărată adicţie, o orientare excesivă, o implicare accentuată în activitatea de muncă. Workaholismul are trei caracteristici centrale: nevoia incontrolabilă de a munci continuu, reticenţa de a se desprinde de muncă şi petrecerea unei perioade excesive de timp la lucru. Workaholicul este acea persoană care se gândeşte în mod frecvent şi persistent la muncă şi atunci când nu munceşte. El munceşte peste ceea ce este în mod rezonabil aşteptat de la el, având în vedere cerinţele organizaţionale şi economice. Comparativ cu alte persoane, workaholicul petrece foarte mult timp muncind, însă urmare unei constrângeri interioare, impulsului şi nevoii de a munci şi nu a unor factori externi, cum ar fi solicitări exprese ale şefilor, perspectivei de promovare, câştigului financiar, etc”.

Lipsa muncii este percepută de workaholic precum un sevraj, căci, a subliniat psihologul, acesta nu are abilitatea de a se relaxa.