Aparatele dentare sunt utile și adulților, nu doar copiilor
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

53 vizite

09-01-2025

0 comentarii

Aparatele dentare sunt utile și adulților, nu doar copiilor

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Copiii, dar câteodată şi adulţii sunt nevoiți să poarte, de multe ori, aparate dentare, care să le corecteze problemele cu care se confruntă. Medicul ortodont Georgiana Bordei a declarat că mulți părinți decid să le pună aparat dentar copiilor, dar majoritatea dintre ei nu știu care este tipul de aparat care se potrivește cel mai bine cu fizionomia feței și cu diagnosticul primit de la doctorul stomatolog.

„Pentru adolescenții care au deja dantură permanentă, aparatele dentare de ultimă oră pot fi metalice, ceramice sau de safir, extrem de estetice și de puțin vizibile, pe care le pot personaliza lunar, cu culorile preferate. Este foarte important ca această corectare a danturii să aibă loc în perioada de creștere, ideal până la vârstă de 18 ani deoarece, rezultatul este obținut mult mai rapid, iar stabilitatea lui în timp este mult mai bună. Aparatele dentare fixe moderne, în special cele pentru copii cu dentiție mixtă, care sunt în perioada de dezvoltare, sunt foarte ușor de tolerat, iar cei mici se obișnuiesc cu ele în câteva zile”, explică dr. Georgiana Bordei.

Uneori, adulţii sunt reticenţi atunci când vine vorba despre aceste aparate dentare. Ei se întreabă dacă montarea acestora este dureroasă sau nu. Specialistul îi asigură că montarea unui aparat dentar este o procedură nedureroasă, dar de durată, aşa că trebuie să aibă răbdare. Astfel, o ședință în care se montează aparat dentar, pe ambele arcade, durează aproape două ore, timp în care pacientul va trebui să stea cu gura deschisă. Nici pe parcursul purtării aparatului dentar nu o să îl doară, dar în prima săptămână după montaj, dantura va fi puțin mai sensibilă, motiv pentru care se recomandă anti-inflamatoare, dar numai în caz de durere.

Pe timpul purtării aparatului dentar, există şi restricţii alimentare. În primul rând, pacienţii vor fi nevoiţi să renunţe la guma de mestecat, bomboane sau alimentele foarte dure, cum ar fi: migdalele, alunele, pâinea prăjită, popcorn-ul și chipsurile. Nici fructele tari nu sunt recomandate, pentru că, purtând un astfel de aparat, va fi foarte dificil ca persoana în cauză să muşte din ele.

Desigur, oamenii sunt rezervaţi să îşi monteze un astfel de aparat şi pentru că nu vor ca cei din jurul său să râdă de ei, de modul în care arată cu aşa ceva în gură.

Nu vă mai faceţi griji de genul acesta, pentru că nu are rost. „În urmă cu 10-15 ani, probabil că situaţia ar fi fost cu totul alta. Acum însă, odată cu creșterea numărului de purtători de aparate dentare și diversificarea tipurilor acestora, aparatul dentar a început să fie cool în rândul tinerilor și adulților deopotrivă. Cu siguranță, prietenii și oamenii, cu care se va întâlni micuțul, îl vor aprecia, deoarece purtarea unui aparat dentar dovedește faptul că este interesat de aspectul său și de sănătatea danturii sale”, este de părere ortodontul.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662024 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

123802 vizite | 23062 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529314 vizite | 2640 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432941 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003057 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671757 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662024 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579731 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.