APENDICITA - cum putem recunoaşte simptomele şi cum se tratează
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

30613 vizite

13-10-2016

145 comentarii

APENDICITA - cum putem recunoaşte simptomele şi cum se tratează

Apendicita este o afecţiune care poate apărea atât la copii, cât şi la adulţi, cea mai afectată categorie de vârstă fiind 10 - 30 de ani. Însă, ea poate apărea la orice vârstă. Apendicita este considerată una dintre cele mai frecvente urgenţe chirurgicale, fiind cauzată de inflamarea apendicelui.

Dacă vă confruntați cu o inflamație în partea inferioară a abdomenului, s-ar putea să aveţi apendicită. Această afecţiune este frecventă la persoanele cu vârste cuprinse între 10 și 30 de ani, în timp ce la copiii sub 10 ani și femeile peste 50 ani simptomele tradiţionale se lasă identificte mai greu şi pot fi înşelătoare.
În cazul în care sunteți diagnosticat cu apendicită veţi fi supus unei intervenții chirurgicale pentru a elimina apendicele. Aceasta este considerată o urgență medicală, deci este important pentru toată lumeasăștie cum sărecunoască semnele apendicitei pentru a solicita ajutor de specialitate cât mai repede. Mai ales că, în stadiul iniţial, semnele apendicitei sunt comune cu ale altor multe afecţiuni.

Simptomele de urgență

Adresați-vă medicului dumneavoastră sau mergeți la spital imediat dacă apar următoarele simptome:

Febra peste 38 ° C

Dureri de spate

Scăderea apetitului

Greață și vărsături

Diaree sau constipație

Urinare

Dureri în rect, spate sau abdomen

1. În primul rând trebuie să identifici simptomele comune ale apendicitei. Cel mai frecvent simptom este durerea abdominală din apropierea buricului care radiază în jos, pe partea dreaptă. Mai există și alte simptome care nu sunt însă atât de comune. Cert este că în acest moment ar trebui să mergeţi urgent la spital pentru consult de specialitate. Întârziind, apendicele se poate rupe, ceea ce vă va pune viaţa în pericol.

Alte simptome includ:

• Scăderea apetitului
• Probleme de stomac - cum ar fi greață, diaree, constipație, vărsături frecvente
• Febră - în cazul în care temperatura este de 40 ° C, du-te la un spital imediat
• Frisoane și agitare
• Dureri de spate

Multe dintre aceste simptome sunt similare cu gastroenterita virală. Diferența constă în faptul că durerea este generală și nu specifică, precum în gastroenterită.

2. Acordaţi atenție durerii abdominale. La majoritatea adulților, apendicele poate fi localizat în partea dreapta jos a abdomenului, de obicei, la o treime din drumul dintre buric şi osul şoldului. Urmăreşte traseul durerii. La adulți, simptomele de apendicita se pot agrava în termen de 4-48 ore. În cazul în care sunteți diagnosticat cu apendicita, aceasta este considerată o urgență medicală.

3. Apăsați pe abdomen. Dacă este dureros chiar şi la atingere, mai ales în partea din dreapta jos, ia în considerare să ajungi cât mai repede la camera de urgență. De asemenea, un alt semn este atunci când apăsați abdomenul inferior drept și simțiţi o durere ascuțită atunci când este eliberat rapid.

4. Încercați să staţi în picioare drept și să mergeţi pe jos. În cazul în care nu se poate face acest lucru fără durere severă, este semn de apendicită.

5. Simptomele difere la femeile gravide și copii. La femeile gravide, durerea poate fi localizată în mod diferit, deoarece apendicele este mai mare atunci când femeia este gravidă. La copiii mici, durerea în abdomen este de obicei însoțită de vărsături și umflarea abdomenului.In cazul copiilor mai mari, simptomele sunt asemănătoare cu cele ale adulţilor.

Odată ce aţi fost diagnosticat cu această afecţiune, cel mai probabil veţi ajunge pe masa de operaţii. Din fericire, intervenţia chirurgicală este una cu grad mic de dificultate, durează puţin iar pacientul îşi revine, de regulă, rapid. Operaţia se poate face laparoscopic, cu o incizie de doar câţiva cm, cu anestezie generală. La 2-3 săptămâni de la intervenţie, pacientul îşi poate relua activităţile obişnuite.

sursa:www.wikihow.com

Taguri articol: boli şi afecţiuni apendicită chirurgie boli de stomac

Comentează aici

80 comentarii

ieri, ora 04:00
Asuyem
Lvuhlu jizbyn

Betano Casino https://betanogame.org/it/ – casa dei jackpot milionari. Rivendica oggi il tuo bonus di benvenuto da €500 ed esplora migliaia di titoli entusiasmanti. Live casino, scommesse sportive e molto altro ti aspettano. Diventa una leggenda con ogni puntata.

joi, 12 martie
Vohlyi
Fqxmzd fxonai

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering unhesitating thrills with fuel fortune , aristocratic slots like Huff N' Puff, and live affairs undertaking right at your fingertips. Mod players grab 500 Hand-out Spins added $40 in Casino Tip just for the purpose depositing $10—bonus up to $1,000 dorsum behind on first-day net losses. Line all Thrillionaires: accompany for the nonce, play your way, and drive every moment into epic wins!

7 martie
Mmwcpg
Gzezwt syjmuf

Leky bez premrstenych cen. Az 80 % uspora > opravdovalekarna.cz Cialis online

28 februarie
Wulpkn
Wtvpyp ihxwxd

Experience the thrill of casino wins without spending a cent. chumba casino promo code free Sweeps Coins welcome bonus lets you play and win real cash prizes. Start now!

23 februarie
Apnwlw
Vntzsp nsfnqs

Sweet Bonanza delivers non-stop excitement with tumbling reels and heart-pounding bonuses. Land sweet bonanza paytable scatters for free spins packed with up to 100x multipliers. Spin and win big!

12 februarie
Rvjqem
Hmkbvo vesmgv

mgm promo online casino betmgm play betmgm Ohio

2 noiembrie 2025
VendRet
What security measures should I look for on a reputable online pharmacy

flagyl 200 tablet uses metronidazole without prescription.

20 octombrie 2025
VendRet
What should I do if I experience adverse effects from my prescription

Vidalista without prescription Vidalista.

13 octombrie 2025
casino slot games
Gwyhfp apzqlq

Thanks on sharing. It’s top quality.

11 octombrie 2025
KroFah
Are there regulations on the sale of medicines for the treatment of chronic pain

probenecid brand probalan tablet. | +38 0950663759 - Володимир (Сергій) Романенко, Одеса – відправив товар, але при отриманні товар виявився не робочим. Запит на повернення/обмін ігнорується. OLX шахрай.. OLX урода - https://www.olx.ua/uk/list/user/unRKD/

12...8

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662348 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

160221 vizite | 28967 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535629 vizite | 2824 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433601 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004348 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671810 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662348 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580606 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.