Artroscopia, tratament chirurgical minim invaziv, pentru afecţiunile articulare
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

247 vizite

08-07-2022

0 comentarii

Artroscopia, tratament chirurgical minim invaziv, pentru afecţiunile articulare

Afecţiunile articulare pot fi extrem de neplăcute, mai ales pentru vârstnici, care sunt în situaţia de a se mişca din ce în ce mai puţin. Acestea pot fi însă tratate cu succes în medicina modernă, prin intervenţii puţin invazive, dar cu rezultate spectaculoase.

Artroscopia este o metodă minim invazivă de tratament chirurgical al afecţiunilor articulare, în special de la nivelul genunchiului şi umărului. Metoda constă în introducerea unei camere de luat vederi de mici dimensiuni în articulaţia respectivă, prin intermediul unei incizii mai mici de un centimetru. Camera este conectată la o sursă de lumină rece, iar imaginea obţinută, mărită şi foarte clară, apare pe un monitor.

Astfel chirurgul care efectuează artroscopia operează privind imaginea de pe monitor. Prin altă incizie, tot de dimensiuni reduse, se introduc diverse instrumente specifice chirurgiei artroscopice, cu ajutorul cărora se efectuează operaţia propriu-zisă. Cu un abord chirurgical minim, se pot efectua toate intervenţiile chirurgicale necesare la nivelul genunchiului, dar şi la nivelul altor articulaţii. Patologia care poate fi tratată artroscopic este patologia traumatică, meniscală, ligamentară sau de altă natură. Se pot trata artroscopic şi alte tipuri de patologie: degenerativă (gonartroze), femuro-patelară, sinovială, cartilaginoasă, corpi liberi intra-articulari etc. Folosind această tehnică se obţine o eficienţă chirurgicală maximă, recuperarea pacienţilor fiind foarte rapidă. De cele mai multe ori pacienţii merg sprijinindu-se pe piciorul operat începând de a doua zi.

Astfel de intervenţii pot fi efectuate de către medicul chirurg ortoped şi pot fi realizate atât în sistemul privat cât şi în sistemul de stat de sănătate.

Taguri articol: sfatul medicului

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662194 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

141871 vizite | 26482 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532950 vizite | 2761 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433178 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003705 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671782 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662194 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580208 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.