Artroza poate fi prevenită, prin scăderea în greutate
Sursa de Sănătate logo

Sursa foto Zdravje

Sursa foto Zdravje
Sfatul medicului

744 vizite

14-10-2020

0 comentarii

Artroza poate fi prevenită, prin scăderea în greutate

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Vârstnicii, în general, sunt diagnosticaţi cu artroză, o boală degenerativă cronică a articulaţiilor, în care cartilagiul se deteriorează şi devine din ce în ce mai moale şi mai subţire. În ceea ce priveşte cauzele ce duc la apariţia acestei afecţiuni, acestea fac referire la încărcarea articulaţiei - purtarea de greutăţi, obezitatea, mişcările stereotipe pe o articulaţie sau pe coloana vertebrală, traumatismele. Desigur, boala se poate instala şi din cauze ereditare sau boli endocrine, tulburări de metabolism, dar nu numai.

Mai grav este că modificările artrozice sunt ireversibile, astfel încât accentul trebuie pus pe prevenţie. De asemenea, evoluţia artrozei poate fi încetinită sau stopată, astfel încât cu cât ne adresăm cât mai repede unui medic, cu atât vom avea beneficii mai mari. „Frecvenţa bolilor reumatice este în creştere, pentru că asistăm la un proces de îmbătrânire al populaţiei. Aceasta presupune şi preponderenţa afecţiunilor degenerative, legate de uzură, de aceea în populaţie avem din ce în ce mai multe boli reumatismale”, precizează dr. Cătălin Codreanu.

Specialistul a declarat că tratamentul este indicat să fie urmat doar la sfatul medicului, pentru că medicamentele contra durerilor pot avea efecte adverse grave. În plus, prevenţia artrozei se poate face prin scăderea în greutate, evitarea ridicării de greutăţi mari, evitarea microtraumatismelor pe articulaţii- statul în genunchi în cursul diverselor activităţi, săriturile, dar şi prin creşterea masei musculare din jurul articulaţiilor prin kinetoterapie, exerciţii aerobice, mers pe jos, mai recomandă specialiştii.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661883 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

112531 vizite | 21011 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

525843 vizite | 2511 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432768 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002707 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671735 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661883 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579404 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.