Desigur că mulţi sunt surprinşi de asocierea termenului „urgent” acestei patologii. În mod corect, cu toţii definim artroza ca boală cronică. Şi totuşi, prin multitudinea de probleme pe care le pune şi dificultatea lor - de multe ori, insurmontabilă pentru unii pacienţi - artroza poate deveni o urgenţă. Dacă ar fi să luăm în calcul numai artrozele de şold şi de genunchi, avem în faţă un tablou relativ comun, descris repetitiv de diverşi pacienţi: „mă durea şoldul sau genunchiul când şi când, acum mă dor amândouă părţile, dimineaţă trebuie să mă mişc puţin ca să mă dezmorţesc şi să-mi treacă durerea, încheieturile trosnesc, mi s-au deformat, nu mai pot merge pe distanţe lungi, nu pot sta mult în picioare”, iar lista poate continua. Mai mult decât atât, pacienţii continuă astfel: „am luat medicamente până m-a durut stomacul, am făcut fizioterapie şi era bine la început, dar acum nu îşi mai face efectul, mi s-a spus că de acum boala se poate trata numai chirurgical şi nu am destui bani să o fac”. Lucruri reale, pe care noi medicii de specialitate le auzim zilnic şi care fac din aceste probleme o adevărată urgenţă pentru pacienţi, deoarece odată cu prelungirea speranţei de viaţă a oamenilor, trebuie să ne preocupe şi calitatea acestei vieţi. A-ţi trăi ultimii ani de zile ţintuit într-un cărucior cu rotile sau la pat este departe de dorinţa şi demnitatea unor oameni care vor să se bucure de o viaţă de muncă împlinită, de familie, nepoţi şi prieteni, de călătorii sau odihnă activă. Povestea pacienţilor noştri urmează cu stricteţe fazele evolutive ale unei boli cronice invalidante, care le degradează stadializat funcţionarea articulară a şoldului sau genunchiului şi chiar a organismului în final. Prin sancţiunile terapeutice drastice pe care le impune opţiunea chirurgicală, mai ales la vârste înaintate, ei sunt de asemenea supuşi unor riscuri majore, fără a aduce în discuţie problemele sociale şi financiare pe care le întâmpină. Iată motivul pentru care pledăm pentru înţelegerea corectă a acestor afecţiuni, pentru abordarea lor adecvată şi pentru un tratament chirurgical oferit la timp şi în condiţii corecte. Este bine să înţelegem că odată pornite, aceste afecţiuni nu se vindecă, ci evoluează mai mult sau mai puţin lent şi inexorabil către deteriorarea articulară. Afecţiuni pre-existente congenitale (deformări sau anomalii articulare) sau traumatismele majore (luxaţii, fracturi locale) pot grăbi evoluţia artrozelor.  Tratamentele disponibile azi nu fac boala reversibilă; ele pot frâna, mai mult sau mai puţin eficient, evoluţia ei, uneori pentru mulţi ani, dar nu o pot opri. Astfel, este firesc ca în stadiile incipiente de boală artrozică a şoldului sau genunchiului să ne adresăm specialistului reumatolog şi de fizioterapie; explorarea clinică, paraclinică şi imagistică va clarifica diagnosticul, iar tratamentul anti-inflamator şi cel balneo-fizical pot concura la o îmbunătăţire vizibilă sub aspectul simptomelor şi al funcţionalităţii articulare. Acest efect benefic poate fi observat mai mulţi ani, uneori peste 10-15 ani, dacă tratamentul este adecvat. Apare însă un moment în evoluţia lor când tratamentul balneo-fizical şi medicamentele anti-inflamatoare nu mai sunt la fel de eficiente iar efectul lor durează puţin şi inconşistent. Creşterea frecvenţei terapiei sau a dozelor de medicamente nu ajută. Acesta este un moment când trebuie făcută o reevaluare a bolii, prin investigaţii clinice, paraclinice şi imagistice care cuprind radiografii, CT sau RMN, dar şi cele de tip artroscopic. Investigaţiile indică - de regulă - o deteriorare irecuperabilă a cartilajului articular, uzura incipientă a suprafeţelor osoase care se freacă între ele fără cartilaj, dar şi apariţia sau creşterea (în cazul în care erau pre-existente) a unor osteofite marginale, aşa numitele ciocuri de os care stânjenesc sau blochează funcţia articulară şi care totodată produc dureri. Mulţi pacienţi aşteaptă sau speră dincolo de acest moment, în realitate fie din teama de intervenţie chirurgicală, fie din cauza problemelor financiare pe care operaţia le-ar pune. Singura intervenţie care poate rezolva problema unei artroze avansate este endo-protezarea, adică înlocuirea componentelor active ale unei articulaţii, fie ea şold sau genunchi, cu unele artificiale. Articulaţia artificială sau proteza nu are nicio legătură cu protezele folosite la amputaţii, ea este implantată în os şi funcţionează după aceleaşi principii biomecanice, de aceea, dincolo de o cicatrice posibil inestetică, aspectul şoldului sau genunchiului rămâne nemodificat. Una dintre problemele majore este costul unei astfel de proteze, deoarece sumele limitate oferite de Programul Naţional de Endoprotezare nu pot satisface cerinţele numeroşilor pacienţi, de aceea mulţi sunt puşi în postura de a face operaţia de endoprotezare pe cont propriu. Protezarea uzuală a şoldului se realizează cu proteze necimentate la persoane cu vârste de până la 70-75 de ani, cu o calitate acceptabilă a osului, însă la cele afectate de osteoporoză şi vârste mai înaintate, preferăm implantarea unor proteze cimentate, care le permit şi mobilizarea mai precoce cu sprijin. De altfel, mobilizarea se realizează din primele două - trei zile la ambele tipuri de proteze, însă sprijinul se poate realiza imediat doar la cele cimentate. Proteza de genunchi uzuală se fixează tot prin cimentare şi permite recuperarea mersului cu sprijin din primele zile. Evident există mai multe tipuri de proteze de şold şi de genunchi care pot fi implantate, funcţie de necesităţile biomecanice ale pacientului. Protezele obişnuite au o durată de funcţionare estimată la circa 15 ani, însă dependenţa de greutatea pacientului şi de nivelul de uzură la care este supusă. De asemenea, protezele uzate sau care suferă deteriorări pot fi înlocuite parţial (în sistem modular) sau total prin operaţii de revizie. Un pacient care a suferit o operaţie de endoprotezare la 50 de ani poate ajunge să facă şi două revizii de-a lungul vieţii. Este esenţial să subliniem că reuşita protezării, adică redarea unei funcţionalităţi normale articulare, cu unele limitări şi precauţii inerente, aduce o modificare extraordinară calităţii vieţii pacientului. Astfel, încercăm să evităm atingerea stadiului de pacient invalid, cu hipotrofie musculară, cu afecţiuni digestive (ulcer) datorate consumului de anti-inflamatoare, marginalizat social şi familial prin neparticipare, consumator al resurselor proprii şi ale sistemului şi modificat psihologic de suferinţă. Trebuie să înţelegem şi să aplicăm principiul unei intervenţii chirurgicale mai precoce, înainte de apariţia hipotrofiei musculare şi a unei deteriorări masive a sistemului locomotor, deteriorare care complică intervenţia chirurgicală şi o face mai costisitoare. Activitatea specialiştilor ortopezi la MEDSTAR 2000 este subsumată acestor cerinţe imperioase. Sunt disponibile servicii de investigaţii de laborator ultramoderne, imagistică radiologică digitală cea mai performantă din ţară la această oră, artroscopie diagnostică şi curativă. Se iniţiază tratarea medicamentoasă generală şi locală, intra-articulară şi blaneo-fizicală a artrozelor. De asemenea, în unitate se pot implanta mai multe tipuri de proteze, cu sau fără cimentare, atât la nivelul şoldului cât şi al genunchiului. Specialiştii ortopezi au în vedere metode şi mijloace moderne de tratament, în viitorul apropiat fiind vizate protezarea minim invazivă a şoldului, introducerea în uz a protezelor mai stabile de genunchi pentru persoane active, utilizarea tehnologiei 3D şi a imprimării 3D pentru implanturi personalizate şi altele. SL Dr. Marius ENESCU medic primar ortopedie-traumatologie doctor în ştiinţe medicale