Foarte multe persoane se confruntă în ziua de azi cu atacuri de panică, acestea nefiind altceva decât o manifestare a anxietăţii, care durează aproximativ 20 de minute. În cursul acestor episoade, frica sau disconfortul sunt însoţite de cel puţin patru dintre următoarele simptome, care apar brusc şi ating intensitatea maximă în mai puţin de zece minute: bătăi puternice, neregulate ale inimii, senzaţie de dificultate/incapacitate de a respira, senzaţie de sufocare, durere sau disconfort toracic, transpiraţii, tremurături, furnicături, frisoane sau valuri de căldură etc.

În ultimii ani, legătura de cauzalitate între stres şi atacurile de panică a fost dovedită ştiinţific. Teoretic, orice persoană are un „prag”, dincolo de care stresul poate declanşa un atac de panică, dar el este diferit de la individ la individ. Potrivit dr. Laura Constantinescu, vulnerabilitatea individuală la stres poate situa pragul mai jos, ceea ce înseamnă că un nivel de stres mai mic poate declaşa un atac de panică sau mai sus, atunci când o persoană este mai puţin predispusă la astfel de situaţii.

„Factorii de risc genetici pot fi identificaţi prin prezenţa tulburărilor anxioase la rudele de sânge ale persoanelor care au tulburare de panică. Factorii de risc biologici sunt reprezentaţi, însă, de dezechilibre ale metabolismului unor substanţe din creier, ca de exemplu serotonina. Acestea pot fi influenţate prin tratamente medicamentoase, care restabilesc balanţa metabolică. Concluzia este că tulburarea de panică poate apărea la indivizi cu vulnerabilitate crescută, în condiţii de stres. La rândul său, stresul cotidian poate avea un efect cumulativ, nesesizat adesea de persoanele care suferă astfel de atacuri de panică. Deseori, trec cel puţin câteva luni de zile, uneori ani, până când persoanele în cauză primesc un ajutor specializat, de la un psihiatru sau psiholog”, a precizat medicul.

Când trece atât de mult timp şi tulburarea nu se rezolvă, poate apărea o tulburare asociata: agorafobia. Mai exact, teama de a ieşi în spaţii deschise, de a merge cu mijloace de transport în comun, de a face cumpărături în magazine mari şi aglomerate, de teamă că acele simptome vor reveni şi vor avea consecinţe catastrofale („voi cădea pe stradă şi voi muri”, „îmi voi pierde controlul în public” etc.).

Factorii care determină opţiunea terapeutică pentru medicamente, psihoterapie sau combinaţia lor sunt mai mulţi. Dintre aceştia amintim doar câţiva: impactul tulburării asupra funcţionării individului în sferele principale ale existenţei sale (familie, serviciu/şcoală, viaţa socială), vechimea tulburării. Acestora li se adaugă existenţa unei încarcături genetice sugestive pentru anxietate.