Atenţie, prin intermediul stetoscopului se pot transmite boli!
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

1527 vizite

03-08-2017

0 comentarii

Atenţie, prin intermediul stetoscopului se pot transmite boli!

În anul 2016 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) făcea recomandări ferme, prioritare, privitoare la creşterea îngrijorătoare, la nivel mondial, a rezistenţei microbiene la antibiotice, România aflându-se în „zona roşie”.

Numeroase studii evidenţiază cât de importantă este respectarea cu rigurozitate a regulilor de igienă şi a corectitudinii profesionale, a aplicării manevrelor medico-chirurgicale în toate sectoarele sistemului sanitar.

„Spălatul mâinilor are o indicaţie principală, înainte şi după interacţiunea cu fiecare pacient. Curăţarea echipamentelor folosite la intervenţii este, de asemenea, extrem de importantă. Şi, nu în ultimul rând, atenţia care trebuie acordată stetoscopului. Contaminarea prin intermediul stetoscopului, care este aplicat direct pe pielea pacientului (de exemplu cu Stafilococus aureus), poate duce la răspândirea unor germeni rezistenţi. «Ochii epidemiologului» sau ai unui profesionist, în orice loc rezervat pacienţilor, sunt de neînlocuit în prevenirea transmiterii bolilor infecţioase”, explică dr. Rodica Mătuşa, specialist infecţionist.

Taguri articol: stiri medicale stetoscop

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662157 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

139410 vizite | 25986 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532502 vizite | 2752 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433111 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003601 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671775 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662157 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580106 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.