Aţi rămas fără dinţi? Implantul dentar este soluţia!
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

805 vizite

01-10-2019

0 comentarii

Aţi rămas fără dinţi? Implantul dentar este soluţia!

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

De foarte multe ori, dintr-un motiv sau altul rămânem fără un dinte în gură sau chiar mai mulţi. În aceste situaţii, dentiştii vin cu soluţia salvatoare, pentru a ne putea prezenta în faţa colegilor de muncă sau a familiei cu un zâmbet plăcut. Singurul lucru pe care îl puteţi face este să vă puneţi un implant.
Implanturile dentare înlocuiesc rădăcina naturală a unui dinte şi au forma unui şurub, care este, practic, implantat în maxilar, acesta fiind baza pentru multe alte lucrări dentare. Dr. Olimpia Ion, medic dentist spune că implanturile pot înlocui un singur dinte sau chiar întreaga arcadă dentară.

Procedura presupune două etape. Prima este cea chirurgicală, atunci când medicul îi va face pacientului o anestezie şi îi va insera acestuia implantul în osul maxilar. După ce a reuşit să facă acest lucru, rana este închisă pentru ca ea să se poată vindeca. În general, dacă implantul a fost plasat în osul maxilarului inferior, adică în mandibulă, timpul necesar pentru osteointegrare este de circa 3 - 4 luni, dar dacă este vorba de maxilarul superior, recuperarea se produce cam în jumătate de an.

Cea de-a doua etapă este cea protetică. Astfel, după perioada de osteointegrare, peste implant se aplică o capă de vindecare, care are rolul de a modela gingia în scopul protezării. Abia după o săptămână, medicul va lua amprenta, pentru a putea realiza partea protetică.

Ca urmare, dacă veţi opta pentru un implant dentar trebuie să ştiţi că acesta are o mulţime de beneficii. În primul rând, a precizat medicul, reduce riscul pierderii osoase, dinţii sunt la fel ca cei naturali şi mai ales

rezolvă durerile articulaţiei temporo-mandibulare cauzate de deplasarea dinţilor spre spaţiile edentate. În acelaşi timp, implanturile îmbunătăţesc muşcătura.

Un implant bun ţine până la 30 de ani

„Înainte de toate, un implant dentar ar trebui să fie prima soluţie în cazul dinţilor lipsă. Astfel, există posibilitatea oferită medicului stomatolog de a păstra osul alveolar. În plus, în acest fel se evită atingerea dinţilor sănătoşi din vecinătatea zonei tratate. Nu vă speriaţi! Un implant este o procedură minim invazivă şi nu doare. În schimb, veţi simţi ceva durere la momentul şlefuirii dinţilor vecini, pentru a crea puntea dentară. Aşadar, implantul dentar nu întrece în durere o extracţie dentară. Totuşi, după ce anestezia îşi face efectul, este necesar să luaţi analgezice”, a explicat specialistul.

Medicul a adăugat că implantul dentar înlocuieşte dintele natural, la nevoie şi la fel de funcţional ca şi acesta.

În mod normal, un implant de calitate ar trebui să aibă o durată de viaţă cuprinsă între 10 şi 30 de ani, dar aceasta este afectată de diferiţi factori. În primul rând, este foarte important modul de întreţinere al acestuia, igiena personală sau resorbţia osoasă fiziologică. Apoi, întreţinerea corectă, igiena personală adecvată, efectuarea controalelor periodice, toate acestea vor contribui la o bună menţinere a implantului. Totul depinde de voi!

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660331 vizite | 17825 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7638 vizite | 706 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

9074 vizite | 600 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429160 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000162 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671438 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660331 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577341 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.