Avertismentul medicilor: „Nu daţi mezeluri copiilor!”
Sursa de Sănătate logo
Pediatrie

1422 vizite

14-07-2022

0 comentarii

Avertismentul medicilor: „Nu daţi mezeluri copiilor!”

Toţi ştim că alimentele procesate sunt dăunătoare, dar cu toate acestea, continuăm să le consumăm. Dintre toate, specialiştii spun că mezelurile sunt cele mai nocive, deoarece amestecul din care sunt făcute conţine o cantitate mare de substanţe care duc la tot felul de afecţiuni, unele chiar foarte grave. Crenvurştii sunt preferaţii copiilor, mai ales că îi văd la televizor, dansând aşa frumos, în reclame, însă dr. Ionica Ciortan, medic pediatru, doctor în ştiinţe medicale, ne spune că aceştia fac parte din categoria alimentelor interzise copiilor.

„Încercaţi să nu consumaţi, pe cât se poate, mezeluri, deoarece sunt atât de «otrăvite» că nici nu îmi vine să vorbesc despre ele. Dacă nu vă puteţi abţine, pentru că şi ele conţin nişte substanţe care dau dependenţă şi ni le dorim foarte mult, mâncaţi mai mult fileul neprocesat, muşchiul din animalul respectiv. La mezeluri, situaţia este dramatică. De parizer şi crenvurşti, nici nu mai zic, aceste alimente nu au ce căuta în dieta noastră, în niciun caz în regimul alimentar al copiilor”, a declarat dr. Ionica Ciortan.

Taguri articol: pediatrie

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661933 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

118157 vizite | 22142 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

527640 vizite | 2575 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432806 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002818 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671746 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661933 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579571 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.