Bebeluşul nu doarme bine? Iată cum îi puteți oferi un somn liniștitor!
Sursa de Sănătate logo
Somnul

1378 vizite

14-01-2020

86 comentarii

Bebeluşul nu doarme bine? Iată cum îi puteți oferi un somn liniștitor!

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Aveţi un copilaş? Foarte bine. Dacă minunea a venit deja pe lume, părinţii trebuie să ştie că primul an din viaţa bebeluşului este şi cel mai solicitant pentru ei, aceştia ajungând să piardă până la 300 de ore de somn, ceea ce le poate aduce adevărate dezechilibre în organism. Specialiştii sunt de părere că acest aspect poate fi evitat dacă părinţii cunosc încă de la început anumite tehnici, pentru ca bebeluşul să aibă un somn cât mai odihnitor posibil.

Potrivit unui studiu, peste 50% dintre cei care au copii nu se odihnesc bine. În general, copilaşii nu vor să doarmă atunci când trebuie sau se trezesc în toiul nopţii fiind agitaţi, iar părinţii cu greu îi pot linişti. Aceste aspecte nu sunt doar deranjante, ci reprezintă o problemă medicală serioasă. În ceea ce priveşte mariajul, aceste probleme duc la depresie, la diverse accidente şi chiar la obezitate.

Tocmai de aceea, medicii le dau câteva sfaturi părinţilor care nu dorm bine. În primul rând, părinţilor li se recomandă să fie mai atenţi la modul de înfăşare al celui mic. Astfel, dacă preferaţi să înfăşaţi copilaşul, şi nu să îl îmbrăcaţi cu ceva mai lejer, el trebuie înfăşat cu mâinile în jos, lipite de corp.

Pediatrii consideră că păturica trebuie împăturită cu un colţ în jos. Practic, este vorba de tehnica jos-sus, când colţul dinspre picioare se dă înspre cap. Ultima parte a înfăşurării este „cureaua”: se trece păturica de jur-împrejurul copilului. Atenţie maximă! Dacă păturica nu este strânsă prea bine şi se lasă prea moale, îi vor ieşi mâinile şi copilul va plânge. Nu în ultimul rând, este foarte important ca şoldurile să fie mai libere, ca să se poată mişca. Bineînţeles, nu trebuie să supraîncălziţi un bebeluș, dar nici să fie strâns la burtică. Înainte de toate, verificaţi întotdeauna dacă acestuia nu îi este prea cald, iar dacă încăperea în care se află este călduroasă, păturica este de ajuns, pentru că prin aceasta pielea respiră.

Comentează aici

48 comentarii

28 iunie
v0ea3
Jbqaum dzgxtn

buy coumadin 5mg pill - coumamide buy losartan pill

27 iunie
gk7ol
Pqfccc rcmxqf

brand esomeprazole 20mg - anexa mate brand esomeprazole

23 iunie
jxdco
Bzbozy rtkfzb

azithromycin 500mg us - order nebivolol online cheap bystolic online order

18 iunie
w8g4f
Dniwpm hdewwr

cheap inderal - where can i buy propranolol order methotrexate 5mg pill

11 iunie
can flagyl cause diarrhea
Nhaagg balces

More delight pieces like this would create the интернет better.

9 iunie
cialis sale london
Nsjvvv hpegjv

I’ll certainly bring to skim more.

1 iunie
ujo94
Dtmozp wombkf

modafinil sale modafinil canada order provigil 200mg online cheap modafinil brand provigil 200mg provigil sale modafinil medication

17 mai
Gqwgdf
Pgwvro euqizg

buy zofran generic - buy generic ondansetron 4mg where can i buy zocor

30 aprilie
Iylezv
Elhvov qpwiab

buy mobic online - brand flomax 0.2mg order flomax for sale

24 aprilie
Bdasmk
Ikboxk rlctpi

purchase nexium online cheap - topamax 200mg ca sumatriptan 25mg without prescription

12345

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661982 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

120563 vizite | 22492 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528547 vizite | 2594 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432863 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002907 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671753 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661982 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579643 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.