Boala care afectează rinichii copiilor chiar şi înainte de naştere
Sursa de Sănătate logo
Pediatrie

7989 vizite

05-03-2017

0 comentarii

Boala care afectează rinichii copiilor chiar şi înainte de naştere

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Hidronefroza reprezintă mărirea rinichilor datorită umplerii excesive a căilor urinare, prin împiedicarea curgerii urinei către vezica urinară. Aceasta poate fi de două feluri: unilaterală (pe partea dreaptă sau stângă) sau bilaterală (la ambii rinichi).

„Hidronefrozele ocupă locul patru în rândul malformaţiilor la copii şi înseamnă o dilatare şi o disfuncţie a rinichiului, o obstrucţie a acestuia. În primul rând, încercăm să le salvăm rinichiul, prin operaţii de conservare a acestuia. Partea proastă este că unii se nasc cu rinichiul afectat încă din viaţa intrauterină. Culmea ironiei, simptomatologia nu există sau este minimă. Cea care dă simptomatologia este, însă, infecţia urinară”, ne-a declarat dr. Constantin Tica, şeful secţiei Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

Acesta a mai spus că se confruntă destul de des cu astfel de situaţii şi că, la acest moment, au internaţi pe secţie doi copilaşi cu acest diagnostic.

Trebuie precizat că, atunci când boala se manifestă, bolnavul poate avea dureri în zona rinichilor, o senzaţie de umflare a zonei respective, dar şi modificări ale cantităţii de urină eliminată sau ale culorii urinei.

La bebeluşi, hidronefroza se manifestă prin febră mare (38-39 grade Celsius), frisoane, greaţă şi vărsături, scădere în greutate, dureri abdominale, deshidratare, somnolenţă şi chiar convulsii.

Taguri articol: pediatrie boli şi afecţiuni chirurgie rinichi hidronefroza

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662029 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

124575 vizite | 23156 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529487 vizite | 2644 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432951 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003084 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662029 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579746 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.