Boala care te obligă să minţi cu neruşinare
Sursa de Sănătate logo

27ianfondmincinos-1359292407

27ianfondmincinos-1359292407
Boli şi afecţiuni

1271 vizite

28-01-2013

0 comentarii

Boala care te obligă să minţi cu neruşinare

Articol publicat de Redactor

Aşadar, mitomania este o boală care trebuie privită cu multă seriozitate şi tratată de un medic psihiatru sau de un psiholog
Minciunile pot fi ocazionale sau extrem de frecvente, ajungând până la nevoia de a fabula permanent, moment în care se instalează o boală, denumită mitomanie - când minciuna devine singurul mijloc de comunicare. Se întâmplă să avem de-a face cu oameni care au tendinţa de a minţi tot timpul, de a născoci tot felul de lucruri şi întâmplări senza-ţionale fără motiv întemeiat, uitându-te fix în ochii tăi. Se numesc mincinoşi patologici sau mitomani, care, în loc să obţină admiraţia celor din jur, cum şi-ar dori, ajung să fie dispreţuiţi şi ţinuţi la distanţă. Paradoxal este că bolnavul de minciună nu urmăreşte să obţină un avantaj personal de pe urma născocirilor sale, iar asta îl deosebeşte de mincinosul de... profesie, care minte ca să profite, să-şi atingă un anume scop - ne-a explicat psihologul Speranţa Băcana. Aşadar, mitomania este o boală care trebuie privită cu multă seriozitate şi tratată de un medic psihiatru sau de un psiholog, pentru ca individul să înţeleagă că nimeni nu va servi, la nesfârşit… gogoşile lui: „Cât priveşte termenul de mitomanie, acesta a fost creat de psihiatrul Ferdinand Dupré, care a realizat şi o clasificare a tipurilor de mitomani: vanitosul (se laudă în mod constant), nomadul (fuge tot timpul de realitate), răutăciosul (fabulează pentru a-şi depăşi complexele de inferioritate) şi perversul (minte pentru a înşela)”. Plăcerea de a minţi Bolnavul de minciună are o plăcere enormă de a fabula, de a inventa permanent o altă realitate, astfel încât ajunge să creadă el însuşi minciunile pe care le spune. De asemenea, născocirile unui mitoman se combină cu adevărul, devin apoi foarte frecvente, iar la un moment dat constituie unica formă de comunicare cu cei din jur. De regulă, mitomanul este conştient de caracterul absurd al enormităţilor pe care le debitează, dar având în vedere că satisfacţia afectivă pe care o are după ce toarnă o minciună este atât de mare, nu se poate abţine să nu o facă în continuare. Există însă şi mincinoşi care nu conştientizează ce fac, ajungând ca minciuna să fie un mod de viaţă, astfel încât n-au nicio problemă să adopte o falsă identitate, pe care o trăiesc ca şi cum ar fi cea reală. Astfel, pot poza în vedete, oameni de ştiinţă, avocaţi, tot felul de eroi, iar recompensa dedublării este creşterea stimei de sine. S-a constatat că circa o treime din cei bolnavi de minciună (oameni cu grad mediu de inteligenţă, dar cu abilităţi verbale peste medie ), atât bărbaţi, cât şi femei, îşi iau identităţi false, simulează tot felul de lucruri, îşi crează o lume a lor” - ne-a mai spus psihologul. Urmările negative Din păcate, obiceiul de a denatura adevărul are, în majoritatea cazurilor, consecinţe negative, căci nicio re-laţie sănătoasă nu se poate dezvol-ta în lipsa încrederii reciproce. Aşadar, când cei din jur nu mai ştiu când respectivul spune adevărul sau minte, relaţiile se alterează, apar discuţii, certuri, iar dacă unul dintre partenerii de cuplu este mitoman, despărţirea este iminentă. Mitomanul îşi construieşte povestirea astfel încât el să fie de fiecare dată într-o condiţie avantajoasă, existând o supraestimare a propriei persoane. „Cunosc pe cineva care minte de îngheaţă apele, fără pic de jenă. Zilele trecute se lăuda că şi-a tras o supermaşină, de altfel simplă fa-bulaţie… De ce mint unii oameni, mai ales când n-au niciun motiv, cât de mic, să o facă?” – se întreabă un cititor. Ce-i determină să fabuleze? Cum mitomanul însuşi nu are capacitatea unei afirmări reale şi nici realitatea nu-i oferă satisfacţiile de afirmare după care tânjeşte, min-ciuna este ultima resursă care îi dă o stare de bine şi de siguranţă. Aşa se şi explică de ce, în general, bolnavul de minciună este şi eroul principal al povestirilor sale imagi-nare. Iar dacă observă că anturajul îi crede aberaţiile, satisfacţia lui este maximă, căci are o nevoie extremă ca oamenii să-l placă. Din păcate, mincinoşii patologici, ca experţi în înşelătorie (nu trădează nicio emoţie când mint), se autodistrug, ajun-gând să fie izolaţi de cei din jur. De aceea, astfel de persoane trebuie ajutate la timp de familie, de prieteni, să conştientizeze că nimic trainic nu se clădeşte pe minciună şi să accepte ajutor din partea psihia-trului, a psihologului.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661408 vizite | 57219 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

49827 vizite | 9134 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17551 vizite | 1787 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431361 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001497 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671642 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661408 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577689 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.