588 vizite
22-06-2020
0 comentarii
Uneori, adulții își dau seama, cu greu, că puii lor suferă de boli mintale sau nu vor să recunoască acest lucru, pentru că le este greu de acceptat situația. De fapt, există chiar momente în care am putea crede că un anumit comportament este temporar sau că cei mici sunt doar răsfățați. Așa că, dacă aveți nelămuriri sau bănuieli, consultați un specialist, nu mai stați pe gânduri.
Potrivit specialiștilor de la „Doza de sănătate”, bolile mintale la copii au adesea simptome diferite. Ei spun că, deși detectarea bolilor mintale la adulți nu este complicată, nu putem spune același lucru și despre diagnosticarea copiilor. De obicei, copiii prezintă anumite simptome care nu sunt observate de adulții care au grijă de aceștia. Din păcate, se pierde adesea timp prețios înainte de începerea tratamentului adecvat.
De asemenea, nu uitaţi că cei mici își construiesc, încă, vocabularul. Prin urmare, capacitatea lor de a exprima ceea ce simt este limitată. Așadar, adulții care au grijă de cei mici trebuie să cunoască modul în care bolile psihice se manifestă la copii, astfel încât să le poată detecta și să-i ajute să primească un tratament cât mai curând posibil. De exemplu, cei mici se pot confrunta cu tulburări de anxietate, precum obsesiv-compulsivitatea, fobia socială, anxietatea generalizată sau mutismul selectiv, printre altele. În acelaşi timp, ei pot fi diagnosticaţi cu deficit de atenție și hiperactivitate, autism, tulburări de alimentație, cum ar fi bulimia sau anorexia. Totodată, chiar dacă sunt mici, copiii mai pot fi diagnosticaţi cu tulburări ale dispoziției, cum ar fi depresia, tulburarea bipolară, dar şi schizofrenie, care se manifestă, de obicei, spre sfârșitul adolescenței.
© 2025 Cuget Liber. Toate drepturile rezervate.