Bolnavii de cancer nu mai au răbdare. Planul național de combatere a bolii, amânat la nesfârșit!
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

115 vizite

26-07-2023

0 comentarii

Bolnavii de cancer nu mai au răbdare. Planul național de combatere a bolii, amânat la nesfârșit!

Articol publicat de RIDICHE PETRUŢA

Consilierea psihologică este una dintre cele mai importante componente în combaterea cancerului. Aflarea veștii în ceea ce privește apariția cancerului este foarte dificilă atât pentru pacient, cât și pentru familia și apropiații lui. Iar componenta psihică în acest context contribuie foarte mult la evoluția bolii.

Totuși, lucrurile parcă merg tot mai greu pentru bolnavii de cancer din România. Legea care aprobă modificarea Planului Național de Combatere și Control al Cancerului a fost promulgată de către președintele Klaus Iohannis în noiembrie 2022. Cu toate acestea, actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a amânat implementarea Planului, ce trebuia să aibă loc la 1 iulie. La momentul amânării, ministrul spunea că Planul va fi gata la mijlocul lunii iulie, ceea ce nu s-a întâmplat, iar bolnavii aproape că nu mai au răbdare. Nici la ora actuală, nu pot beneficia de consiliere psihologică gratuită. În contextul amânării acestei legi esențiale pentru viața lor, au organizat un protest la mijlocul lunii iulie, în fața Ministerului Sănătății, numit „Protest pentru viață”.

Prevederile care vor sta la baza noului Plan Național de Combatere și Control al Cancerului constau în: analize gratuite ce includ markeri de depistare a bolii, diferenţiat pe grupe de vârstă şi gen, testarea genetică pentru paturi tipuri de neoplasm, introducerea a 23 de molecule noi pe lista medicamentelor gratuite pentru tratarea cancerului, dezvoltarea pachetelor de servicii de spitalizare de zi pentru diagnosticul cancerului, RMN pentru orice parte a corpului şi consiliere psihologică şi psihoterapie gratuită pentru persoanele bolnave de cancer și familiile lor. De asemenea, setul de norme mai include: realizarea de consultaţii preventive de depistare precoce a cancerului, de către medicul de familie, în mod activ tuturor persoanelor înscrise pe listă, evaluarea riscului oncologic în funcţie de antecedentele personale de neoplazie la rudele de gradul I prin filiaţie directă, expunerea profesională particulară, stilul de viaţă, riscograme şi chestionare pentru depistarea consumului de alcool, tutun, droguri și comportament sexual la risc.

„Consilierea psihologică şi psihoterapia pentru pacienţii oncologici şi pentru aparţinători eu cred că este un lucru foarte important pentru că aflarea veştii că un pacient are cancer afectează foarte serios şi pacientul, şi familia acestuia. Consilierea psihologică pentru foarte mulți dintre pacienţi şi familiile lor este necesară”, susținea, luna trecută, ministrul Sănătății.

Da, consilierea psihologică și psihoterapia pentru bolnavii oncologici și familia lor sunt elemente care nu ar trebui să lipsească din procesul vindecării. Ar trebui să fie gratuite și disponibile. Dar aceste aspecte au fost promise demult, iar bolnavii încă așteaptă. Așteaptă șanse la o viață mai bună, fără costurile care le împiedică evoluția. Se întreabă: oare cât vor mai aștepta să beneficieze de drepturile ce li se cuvin?

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661366 vizite | 57217 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

46752 vizite | 8661 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17531 vizite | 1785 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431251 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001435 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671632 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661366 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577655 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.