Bolnavii nu îşi monitorizează diabetul
Sursa de Sănătate logo

2141 vizite

24-07-2017

103 comentarii

Bolnavii nu îşi monitorizează diabetul

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Medicii constănţeni s-au confruntat în ultima perioadă cu tot mai multe cazuri de gangrene diabetice. Ei sunt de părere că multe dintre acestea ar putea fi evitate prin controlarea strictă a diabetului, cu menţinerea unor glicemii într-o limită decentă.

„Din păcate, ei ajung la noi cu nişte infecţii extensive şi de cele mai multe ori vin în stare septică severă. Ca urmare, în numeroase cazuri, nici tăiatul nu mai ajută ori acest lucru este îngrijorător. La acest moment, noi avem pe secţie mulţi pacienţi internaţi cu gangrene, care au câteodată spitalizări de lungă durată şi spitalizări inutile. Spun acest lucru pentru că, de multe ori, noi reuşim să stabilizăm focarul septic, dar atâta timp cât membrele respective nu au circulaţia corespunzătoare, li se amputează azi un deget, mâine jumătate de picior, până se ajunge la amputaţii de gambe sau mai sus. Unii stau o lună, două, trei şi nu mai avem ce să le facem”, a declarat pentru „Cuget Liber”, dr. Bogdan Caraban, medic specialist Chirurgie Plastică şi Arşi.

Taguri articol: stil de viaţă sănătos diabet bogdan caraban

Comentează aici

62 comentarii

29 ianuarie 2025
Omaabo
Mchugb sofznx

order prednisolone 40mg generic - <a href="https://predxzipro.com/">buy prednisolone 40mg online cheap</a> order progesterone generic

26 ianuarie 2025
Xqzryi
Quzhpu xmacxl

azithromycin cheap - <a href="https://zyprmax.com/">order zithromax 250mg without prescription</a> order bystolic 20mg for sale

1...67

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662870 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

192269 vizite | 33653 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

540378 vizite | 2935 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1434313 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1006260 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671874 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662870 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581356 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.