49 vizite
02-08-2025
0 comentarii
Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța continuă şi în acest weekend, campania „Soarele, prieten sau dușman?”. Sâmbătă, 2 august, aceasta va avea loc pe plaja Mano Beach Mamaia, între orele 18:00 - 20:30. Reamintim că pe parcursul lunilor iulie - august 2025, DSPJ, prin Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății, derulează campania amintită, care are ca scop informarea și conștientizarea populaţiei privind expunerea responsabilă la soare.
În cadrul evenimentului, atât localnicii, cât şi turiştii sunt invitaţi să participe la o activitate specială de educație pentru sănătate, mișcare și relaxare. Astfel, pe plaja mai sus menţionată veţi avea ocazia de a lua parte de numeroase activități sportive și recreative, veţi afla informaţii utile despre protecția solară corectă şi veţi primi recomandări pentru un stil de viață sănătos în sezonul estival. Tot în această zi, doritorii vor afla de ce soarele poate fi considerat atât un prieten, cât și un dușman, deoarece are atât beneficii, cât și riscuri pentru sănătate. Pe de o parte, el este esențial pentru viață, furnizând căldură și lumină, și este important pentru sinteza vitaminei D. Pe de altă parte, expunerea excesivă la soare poate provoca arsuri solare, îmbătrânirea prematură a pielii, cataractă și crește riscul de cancer de piele. Mai mult decât atât, radiațiile UV pot deteriora colagenul și elastina, provocând riduri, pete solare și alte semne de îmbătrânire.
© 2025 Cuget Liber. Toate drepturile rezervate.