Cancerul de colon - cum se manifestă şi de ce este greu de descoperit
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

2683 vizite

22-11-2016

0 comentarii

Cancerul de colon - cum se manifestă şi de ce este greu de descoperit

La ora actuală, studiile de specialitate spun că al doilea ca frecvenţă după cancerul de plămâni este cancerul de colon. Acesta este cel mai frecvent cancer al tubului digestiv şi poate afecta atât femeile, cât şi bărbaţii. Depistarea cancerului de colon trebuie făcută, însă, în stadii iniţiale, pentru a putea astfel beneficia de tratamentul curativ.

„Noi îndrumăm pacienţii să se prezinte la medic imediat cum observă apariţia unor semne şi simptome cum ar fi: scaun cu sânge, constipaţie sau lipsa tranzitului intestinal mai mult de trei zile, dureri abdominale, oboseală, paloare, scădere în greutate. Totuşi, mulţi pacienţi nu-şi dau seama că pierd sânge prin scaun, pentru că sângerarea nu se vede cu ochiul liber. Acestea se numesc hemoragii oculte şi se pot depista la toate laboratoarele prin hemotest”, ne-a declarat dr. Anca Mihalache, medic chirurg.

Din păcate, a precizat medicul, în România nu există programe naţionale de screening (examinarea populaţiei sănătoase aflate în perioada de risc, respectiv 40 şi 60 de ani) sau de depistare precoce a bolii. „Pacienţii sunt nevoiţi să se prezinte singuri la medic şi să scoată din buzunar banii aferenţi tratamentelor”, a mai spus medicul. Ea a precizat că diagnosticul se pune după efectuarea analizelor uzuale, markerilor tumorali, testarea pierderilor de sânge din scaun printr-un test special numit Hemocult, dar şi investigaţii imagistice. Colonoscopia poate evidenţia tumora, putând aprecia forma şi localizarea ei. Tot colonoscopia ne ajută să luăm un fragment de biopsie din tumoră şi să facem hemostaza pentru sângerările mai mici. Pacienţii trebuie să ştie că doar examenul histopatologic (în urma biopsiei) poate pune diagnosticul cert de cancer de colon. O dată diagnosticat cu cancer de colon, pacientul trebuie să se supună apoi intervenţiei chirurgicale, care are ca scop îndepărtarea segmentului colonic ce conţine tumora. Acest lucru trebuie realizat cât mai rapid, într-un stadiu cât mai incipient al bolii. Complementar, pacientul va urma şi tratament cu chimioterapie. Problema este că majoritatea pacienţilor ignoră apariţia simptomatologiei, nu se prezintă la doctor pentru efectuarea controalelor periodice şi nu ştiu efectiv că suferă de această afecţiune.

Taguri articol: boli şi afecţiuni investigaţii imagistice medic testare chimioterapie tratamente screening program depistare diagnostic simptome biopsie femei iod pacient

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657583 vizite | 14900 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7506 vizite | 606 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

8922 vizite | 511 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429087 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000148 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671435 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657583 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577338 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.