Canicula a înmulţit solicitările la ambulanţă şi la Constanţa
Sursa de Sănătate logo

ambulanta-1343231234

ambulanta-1343231234
Ştiri medicale

900 vizite

26-07-2012

0 comentarii

Canicula a înmulţit solicitările la ambulanţă şi la Constanţa

Peste 3.600 de persoane din ţară au fost nevoite să solicite intervenţia ambulanţei într-un interval 24 de ore, din cauza căldurii extreme, a anunţat, ieri, Ministerul Sănătăţii. La Constanţa, cei de pe ambulanţe spun că, în acelaşi interval, au avut de rezolvat aproximativ 400 de apeluri.  Conform datelor centralizate de minister prin Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă (COSU), în timpul zilei de marţi şi în noaptea dintre marţi şi miercuri, 67 de români au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza temperaturilor ridicate, şi li s-a acordat ajutor specializat. De asemenea, la nivel naţional, Serviciile de Ambulanţă au mobilizat 614 autospeciale pentru intervenţiile în caz de urgenţă şi au fost organizate 410 puncte de prim ajutor. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa spun că, pe timp de caniculă, solicitările cresc, de regulă, cu 25 de procente, înregistrându-se în jur de 400 de apeluri în 24 de ore. Printre afecţiunile cele mai frecvente întâlnite de echipajele ambulanţelor de pe litoral se numără lipotimiile, accidentele rutiere şi insolaţiile. Pentru a evita incidentele cauzate de temperaturile extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă în continuare populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să ocolească, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00, să consume multe lichide, fructe şi legume şi să evite băuturile alcoolice sau puternic cofeinizate.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662037 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

125513 vizite | 23290 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529655 vizite | 2658 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432957 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003104 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671760 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662037 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579766 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.