Căpşunile, remediu pentru a scăpa de stresul zilnic
Sursa de Sănătate logo

Sursa foto: Exquis.ro

Sursa foto: Exquis.ro
Remedii naturiste

724 vizite

25-02-2020

0 comentarii

Căpşunile, remediu pentru a scăpa de stresul zilnic

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

De obicei, situaţiile stresante fac ca organismul să funcţioneze sub efectul unor hormoni de stres, iar de aici metabolismul încetineşte, corpul începe să stocheze „rezerve de combustibil”, mai precis de grăsime. Aceasta se depune, în special, în zona abdomenului, pe braţe şi picioare.

Pentru a scăpa de aceste stări, vă sunt recomandate căpşunile, zmeura, murele şi afinele, care, prin conţinutul lor bogat în antioxidanţi, ajută la prevenirea îmbătrânirii premature asociată, de altfel, cu stresul.

O altă soluţie de a scăpa de stres este ceaiul de muşeţel, acesta fiind benefic pentru calmarea sistemului nervos, iar, în acelaşi timp previne şi infecţiile, întrucât conţine o substanţă numită acid hipuric.

De asemenea, infuzia de muşeţel reglează problemele digestive, precum crampele stomacale şi constipaţia, simptome comune pentru cei care suferă de sindromul colonului iritabil provocat de stres.

Şi miezul de nucă reglează nivelul glucozei din sânge şi reduce astfel pofta de zahăr, asta în timp ce reglează apetitul şi sprijină metabolismul. Nu în ultimul rând, nucile conţin complexul de vitamine B, zinc, magneziu şi uleiuri omega, nişte compuşi recomandaţi în combaterea stresului.

În general, stresul afectează calitatea somnului, provocând insomnii. În astfel de situaţii, ţelina, care conţine triptofan, un compus care stimulează secreţia de serotonină, are rolul de a ne linişti.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662208 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

142730 vizite | 26657 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533178 vizite | 2768 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433223 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003741 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671785 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662208 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580241 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.

Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/lib/php/sessions) in Unknown on line 0