Care sunt cauzele care duc la uscăciunea ochilor
Sursa de Sănătate logo

Sursa Forbes

Sursa Forbes
Sănătate

560 vizite

26-05-2020

0 comentarii

Care sunt cauzele care duc la uscăciunea ochilor

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Câteodată, ne simțim ochii foarte uscați și nu știm din ce cauză. De obicei, specialiștii spun că acest sindrom de ochi uscat sau keratoconjunctivita sicca este o afecţiune întâlnită la toate categoriile de vârstă, care apare în urma unui deficit de secreţie a lacrimilor. Acest lucru determină, ulterior, apariţia ochilor roşii şi inflamaţi.

De cele mai multe ori, a precizat dr. Nicoleta Gheorghe, problemele se resimt la ambii ochi. „În ceea ce ce priveşte simptomele, acestea se referă, desigur, la senzaţia de ochi uscaţi, iritaţi, senzaţia de corp străin sau arsură, care se agravează seara, în general, ducând la lăcrimare excesivă. Aceasta apare ca răspuns al organismului la alterarea calităţii filmului lacrimal. De asemenea, ochii devin roşii, pleoapele sunt lipite la trezire, iar persoana afectată nu mai vede foarte bine. Uneori, senzaţiile de usturime sau disconfort nu sunt foarte deranjante, dar există şi cazuri în care bolnavii simt un disconfort intens sau în care apar complicaţii ale sindromului de ochi uscat”, a explicat medicul.

Specialistul a mai spus că principalele cauze care duc la apariţia acestei afecţiuni sunt: vremea, purtatul lentilelor de contact, diferite patologii oculare sau perioculare, cum ar fi blefarita, diverse boli sistemice (poliartrita reumatoidă, diabet, tiroidopatii). Totodată, nu trebuie omise efectele adverse la anumite medicamente, dar şi schimbările la nivel hormonal.

În plus, simptomele ochiului uscat se înrăutățesc pe parcursul unei zile după câteva ore petrecute în fața calculatorului. Din această cauză puteți simți o oarecare tensiune în ochi și oboseală, dar dacă simptomele descrise mai sus persistă pe o durată mai mare de trei luni, înseamnă că suferința tinde să se cronicizeze.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662255 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

147305 vizite | 27613 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

534073 vizite | 2806 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433355 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003885 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671796 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662255 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580387 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.