Cât de importantă este vizita la medic, în cazul fisurilor anale
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

2539 vizite

10-05-2017

92 comentarii

Cât de importantă este vizita la medic, în cazul fisurilor anale

Deşi puţină lume pomeneşte despre aceste probleme de sănătate, ele există şi afectează enorm viaţa persoanelor suferinde. Fisurile anale şi hemoroizii sunt afecţiuni extrem de dureroase, dar despre care pacienţii evită să vorbească, fiindu-le jenă, şi optează să nu meargă la medic pentru tratarea din timp a acestora, fapt care duce la complicaţii şi la suferinţe mai mari.

Potrivit specialiştilor de la MEDSTAR General Hospital, fisura anală este o ulceraţie mică de formă triunghiulară, de cele mai multe ori grevată pe cele două comisuri, anterioară şi posterioară, ale anusului, dar poate fi în orice zonă la nivelul circumferinţei anale. Poate fi provocată de scaune mai tari sau de o boală diareică. În momentul în care trece bolul fecal, se produce durere, durerea contractă muşchii sfincterieni, muşchii sfincterieni contractaţi exacerbează durerea şi nu dau voie fisurii să se cicatrizeze.

„Fisura anală vine ca o complicaţie sau o completare la anumite boli, cum ar fi boala hemoroidală sau Boala Crohn, sau poate să se formeze independent, totuşi pe un teren predispozant, pentru că ea se formează în anumite zone cu o circulaţie mai precară. Simptomul dominant al fisurii anale este durerea, care este vie, atroce, de obicei în timpul sau la scurt timp după ce persoana afectată a avut un scaun. Durerea poate fi însoţită sau nu de sângerări”, a declarat dr. Rafik Niamani, medic specialist chirurgie generală, MEDSTAR General Hospital.

Diagnosticul diferenţial se face cu cancerul anal, sancrul sifilitic, ulceraţia anală a bolii Crohn, ragadele sau fisurile lineare produse de un scaun, care dispar spontan în câteva minute, sau de un examen clinic.

Metode de tratament şi de prevenţie

Tratamentul fisurilor anale este foarte dificil, pentru că, în cadrul bolii de fisură anală, intervine un cerc vicios, în care durerea provoacă spasmul muşchilor sfincterieni, spasmul provoacă durerea, iar spasmul nu lasă fisura anala să se cicatrizeze. Singura modalitate de a trata fisura anală este de a trata spasmul muşchilor sfincterieni, oferind posibilitatea fisurii anale să se cicatrizeze singură.

„Există trei linii de acţiune asupra spasmului muşchilor sfincterieni pentru a vindeca fisura anală: topice locale (creme, unguente, care, aplicate pe fisură, relaxează muşchiul sfincter intern, dând posibilitatea fisurii să se cicatrizeze. Acest tratament are eficacitate 70%. Dacă nu răspunde la acest tratament, se trece la o a doua linie terapeutică); injectarea de toxină botulinică (se face în muşchiul sfincter intern şi oferă posibilitatea fisurii să se cicatrizeze); aproximativ 5-10% din cazuri nu răspund nici la topice locale, nici la toxina botulinică, motiv pentru care se intervine chirurgical. Se efectuează o sfincterectomie internă, care, de obicei, lasă fisura pe loc. Se secţioneaza 1-1,5 cm din sfincterul intern, se relaxează muşchiul sfincter intern, dând posibilitatea fisurii să se vindece”, explică medicul specialist chirurg.

Durata vindecării fisurii anale depinde de tratament şi poate să dureze şi câteva luni.

Netratată corespunzător, fisura anală poate duce la complicaţii. Suprainfecţia duce la săparea unui tunel în tegumente, dând naştere unei fistule perianale. De asemenea, îşi pot face apariţia şi tulburările psihice, date de durere, pacientul devenind mai nervos, mai irascibil, cu insomnie, cu probleme de colectivitate.

Prevenirea tulburărilor de tranzit, atât a constipaţiei, cât şi a diareii, printr-o alimentaţie cumpătată, fără excese de condimente, dar şi evitarea statului pe şezut, timp îndelungat, la locul de muncă, ajută la prevenirea apariţiei fisurilor anale.

XXX

Pentru mai multe informaţii, programări, consultaţii, indicaţii terapeutice şi consiliere, apelaţi numerele de telefon ale Medstar General Hospital, 0241.638.251 sau 0722.574.250, 0241.940.

Taguri articol: boli şi afecţiuni cancer chirurg chirurgie diagnostic durere hemoroizi fisura medstar

Comentează aici

57 comentarii

21 august 2025
ConnieRam
Jeraqp nimouk

forxiga us - https://janozin.com/ order dapagliflozin 10mg without prescription

14 august 2025
ConnieRam
Yheppv cptlkb

This is the kind of criticism I positively appreciate. http://3ak.cn/home.php?mod=space&uid=229023

4 august 2025
ConnieRam
Vhdzqm oywpkr

I am in truth happy to coup d'oeil at this blog posts which consists of tons of useful facts, thanks for providing such data. https://ondactone.com/simvastatin/

20 iulie 2025
ConnieRam
Wlpryx kcroet

Proof blog you be undergoing here.. It’s hard to find strong quality script like yours these days. I truly appreciate individuals like you! Go through guardianship!! https://ursxdol.com/clomid-for-sale-50-mg/

19 iulie 2025
41sr7
Tfvoat xafenq

I’ll certainly return to skim more. https://buyfastonl.com/gabapentin.html

18 iulie 2025
ConnieRam
Djkgtb mexgkg

More articles like this would pretence of the blogosphere richer. https://gnolvade.com/

15 iulie 2025
ConnieRam
Srgvcd omvaan

buy zantac without prescription - https://aranitidine.com/# purchase zantac generic

15 iulie 2025
xzlwf
Neadrq ygxnbi

cialis generic 20 mg 30 pills - <a href="https://strongtadafl.com/">how to get cialis prescription online</a> cialis manufacturer coupon 2018

13 iulie 2025
7nst9
Bevfqc avious

buy cialis no prescription overnight - https://ciltadgn.com/# cialis for daily use cost

12 iulie 2025
g0oha
Cjmkfs ftcewg

cost cenforce 50mg - https://cenforcers.com/# cenforce 100mg cost

123...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662348 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

160439 vizite | 28992 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535639 vizite | 2824 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433603 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004350 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671810 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662348 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580610 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.