Ce beneficii aduce cardul european pentru dizabilitate
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

2953 vizite

11-11-2016

0 comentarii

Ce beneficii aduce cardul european pentru dizabilitate

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Veste bună pentru persoanele cu handicap. Începând de săptămâna aceasta, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa a început să primească deja cereri pentru eliberarea cardului european pentru dizabilitate.


„Acest document va da dreptul persoanelor cu dizabilităţi la acces gratuit la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, în statele membre ale Uniunii Europene participante la proiectul «Asigurarea mobilităţii pentru persoane cu dizabilităţi în România şi Europa» implementat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi finanţat de Comisia Europeană”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC, Roxana Onea.


Cardul european pentru dizabilitate va fi eliberat de către DGASPC, în termen de maximum 45 zile de la depunerea cererii. Ca urmare, titularii de card care călătoresc în alte state vor avea acces, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii cu dizabilităţi ai statului respectiv, la anumite drepturi, permiţând astfel un tratament egal şi facilitând mobilitatea în spaţiul european.

Serviciile stabilite de fiecare stat membru UE participant la proiect de care beneficiază persoanele cu handicap în baza cardului vor fi postate pe site-ul proiectului, www.carddizabilitate.gov.ro. ţările incluse în acest proiect sunt Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda şi Malta.

Beneficiarii acestui card sunt atât adulţii, cât şi copiii cu handicap, însă doar aceia care deţin certificat de încadrare în grad de handicap, în termen de valabilitate. Persoanele îndreptăţite (persoana adultă cu handicap sau în cazul minorului reprezentantul legal al acestuia) sunt aşteptate la sediul DGASPC să depună o cerere însoţită de o fotografie tip buletin şi de datele de contact.

Acest card va fi valabil până în luna august 2020 şi nu poate fi transmis de la o persoană la alta.

Taguri articol: stiri medicale beneficii persoane cu dizabilitati

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661408 vizite | 57219 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

49871 vizite | 9135 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17552 vizite | 1787 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431362 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001497 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671642 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661408 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577691 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.