Ce boli pot fi prevenite cu ajutorul vaccinurilor
Sursa de Sănătate logo

Sursa foto Business Insider

Sursa foto Business Insider
Sfatul medicului

439 vizite

05-10-2020

0 comentarii

Ce boli pot fi prevenite cu ajutorul vaccinurilor

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Poliomielita, boala meningococică, gripa, tetanosul şi hepatita B sunt doar câteva dintre afecţiunile grave care pot fi prevenite prin intermediul vaccinării. Dr. Crina Petcu susţine că dezvoltarea vaccinurilor a avut un rol important pentru sănătatea individului şi pentru sănătatea comunitară, cu ajutorul lor unele boli fiind eradicate, iar în cazul altora reducându-se semnificativ incidenţa (poliomielită, rujeolă etc.).

„Oamenii trebuie să ştie că vaccinurile protejează individul care se vaccinează şi, cu cât sunt mai multe persoane vaccinate într-o comunitate, cu atât riscul de pătrundere al unui virus sau al unei bacterii în acea comunitate este mai mic. De asemenea, imunizarea previne milioane de decese în fiecare an, cauzate de boli precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, gripa şi rujeola”, afirmă medicul. Specialistul a precizat că, imunizându-ne putem preveni şi rujeola, cunoscută popular sub numele de pojar, care este o infecţie virală extrem de contagioasă care implică sistemul respirator, inclusiv plămânii şi căile respiratorii. De precizat că vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) se face în două doze, la 12 luni şi la cinci ani. După aceea, mai există vaccin pentru tusea convulsivă, o infecţie pulmonară care face ca persoana afectată să respire greu din cauza tusei severe. Mai grav este că tusea convulsivă poate duce la pneumonie, convulsii şi respiraţie încetinită sau oprită şi poate pune viaţa în pericol. Tocmai de aceea, vaccinul hexavalent (difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, boli determinate de Haemophilus Influenzae, hepatita B) se face la două, patru şi 11 luni. În plus, adulţii pot face vaccinul combinat DTPA (difterie, tetanos, tuse convulsivă). Desigur, este posibil ca şi persoanele vaccinate să facă boala, dar manifestările vor fi mai uşoare.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661548 vizite | 57221 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

67811 vizite | 11709 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17782 vizite | 1803 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431844 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001778 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671682 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661548 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

578161 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.