Ce câştigi dacă renunţi la fumat
Sursa de Sănătate logo

fumat-1329656895

fumat-1329656895
Familie

888 vizite

19-02-2012

0 comentarii

Ce câştigi dacă renunţi la fumat

Principalul câştig pentru cei care renunţă la fumat constă în ani mai mulţi de viaţă şi creşterea calităţii traiului. Cu cât renunţaţi mai devre-me, cu atât aveţi mai mult de trăit, a subliniat dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului naţional „Stop fumat”: „Renunţarea la fumat înseamnă un câştig în ani de viaţă. Dacă renunţi până la 35 de ani, câştigi toţi cei 10 ani pe care i-ai fi pierdut dacă ai fi continuat să fumezi. Dacă renunţi la 45 de ani, câştigi 9 ani, iar dacă renunţi până la 55 de ani, câştigi 6 ani. Apoi, dacă viciul este abandonat în jurul vârstei de 65 de ani, se câştigă doar 3 ani. Cei mai mulţi fumători români afirmă că şi-ar dori să renunţe la tutun, însă, când trebuie să treacă la fapte, foarte mulţi abandonează. Renunţarea la fumat este, în primul rând, o decizie personală. De aceea, persoana care se decide să intre în programul naţional trebuie să-şi dorească din tot sufletul să renunţe. Dacă nu există convingerea totală, atunci beneficiul de pe urma programului tinde către zero. Totuşi, în situaţia în care pacientul nu este convins 100%, poate fi ajutat de psiholog, care aplică o tehnică specială, numită interviu motivaţional”. Constănţenii care doresc să renunţe la fumat pot apela la medicul pneumolog Vera Eniko Pall, la numărul de telefon 0722.302.654.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661669 vizite | 57222 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

89824 vizite | 15812 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

18007 vizite | 1820 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432475 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002158 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671696 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661669 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

578836 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.